România a scris istorie la Stuttgart, unde a cucerit pentru prima dată German Open Championships (GOC) – cel mai prestigios concurs de dans sportiv din lume, supranumit „Everestul dansului”.

După trei zile intense de competiție, la care au participat 1.250 de sportivi din 73 de țări, perechea Rareș Cojoc și Andreea Matei, multipli campioni naționali (29 de titluri), a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. În fața a peste 5.000 de spectatori germani, aceștia au ascultat cu emoție imnul României, moment savurat și de mica galerie tricoloră prezentă la eveniment. Finala a fost una electrizantă, desfășurată până târziu în noapte, la ora 1:30.
România, gazdă a Campionatului Mondial de Dans 2025
Victoria aduce nu doar recunoaștere internațională, ci și o premieră pentru țara noastră. Federația Națională de Dans Sportiv a anunțat că România va găzdui, în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie 2025, Campionatul Mondial de Dans Sportiv, la Sibiu.
Rareș și Andreea domină clasamentul mondial de doi ani, iar 2025 este un an de referință pentru ei: au câștigat în premieră pentru România două Grand Slam-uri, la Wuxi (China) și la Stuttgart (Germania). De asemenea, au devenit vicecampioni la Jocurile Mondiale desfășurate la Chengdu, aducând și acolo o primă medalie pentru România.
Declarații pline de emoție
Succesul a fost posibil și datorită sprijinului constant al familiilor sportivilor. Liviu Cojoc, tatăl lui Rareș, a subliniat sacrificiile uriașe din spatele acestei performanțe:
„Sunt copii minunați. Și-au sacrificat tinerețea muncind 8-10 ore pe zi pentru un rezultat mirific, unic în istoria României. Azi trăiesc o bucurie la intensitate maximă!”
La rândul său, Ștefan Vuza, președintele Chimcomplex și liderul galeriei României la Stuttgart, a declarat:
„Rareș și Andreea, asemenea lui David Popovici și altor sportivi de performanță, și-au dăruit copilăria și tinerețea sportului, pe care l-au ridicat la rang de performanță mondială. Sunt modele pentru tinerii din noua generație!”
Familia Vuza a fost prezentă în tribune, alături de familia Cojoc, trăind emoția momentului și bucuria aplauzelor nesfârșite. Chimcomplex va fi partener al Campionatului Mondial de Dans de la Sibiu, acolo unde perechea de aur a României va concura „acasă”, în fața publicului transilvănean








