Educație, Social

2.500 de ghiozdane pline cu speranță pentru copiii din medii defavorizate – proiect al Crucii Roșii Române, Filiala Alba

Crucea Roșie Română, Filiala Alba, continuă tradiția de a aduce bucurie și șanse egale la educație pentru copiii din medii vulnerabile.

Foto: Facebook Crucea Roșie Filiala Alba

Cu sprijinul companiilor Star Transmission și Star Assembly, organizația a reușit să ofere, în ultimii cinci ani, nu mai puțin de 2.500 de ghiozdane complet echipate elevilor din familii defavorizate.

Foto: Facebook Crucea Roșie Filiala Alba

Anul acesta, simbolic, ghiozdanul cu numărul 2.500 a ajuns la un băiețel din Munții Apuseni, care locuiește într-o zonă extrem de izolată. Voluntarii Crucii Roșii și ai companiilor partenere au străbătut drumuri dificile pentru a-i aduce copilului emoția începutului de școală și sprijinul necesar în pașii săi pe drumul educației.

Foto: Facebook Crucea Roșie Filiala Alba

„Credem cu tărie că educația este un drept fundamental și fiecare copil merită cele mai bune condiții pentru studiu. Ne dorim ca niciun copil să nu fie lăsat în urmă, de aceea mergem până și în cele mai îndepărtate cătune de munte”, transmit reprezentanții Crucii Roșii Alba.

Foto: Facebook Crucea Roșie Filiala Alba

Cele mai multe dintre ghiozdanele oferite în cadrul acestui proiect au ajuns în localități rurale sau în comunități izolate, unde resursele sunt limitate, dar dorința de a învăța rămâne la fel de puternică.

Organizatorii mulțumesc partenerilor Star Transmission și Star Assembly pentru implicarea constantă, precum și voluntarilor care și-au dedicat timpul pentru pregătirea și distribuirea ghiozdanelor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.