Luni dimineața, 15 septembrie, o femeie de 48 de ani din Alba Iulia a fost accidentată pe trecerea de pietoni, pe Calea Moților, de un motociclu condus de un adolescent de 16 ani din comuna Ighiu.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, victima traversa regulamentar strada, pe o trecere de pietoni marcată și semnalizată corespunzător, în momentul în care a fost surprinsă și lovită de vehiculul condus de minor.
În urma impactului, femeia a suferit leziuni corporale și a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
Atât conducătorul motocicletei, cât și victima au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă








