Primăria Alba Iulia anunță instituirea unor restricții de circulație pe strada Emil Racoviță, ca urmare a lucrărilor de modernizare a carosabilului.

Astfel, începând de luni, 22 septembrie, de la ora 14.00, circulația vehiculelor va fi restricționată pe sectorul marcat cu roșu pe harta transmisă de autorități. Măsura va rămâne în vigoare până la 26 septembrie, iar în această perioadă accesul auto către blocurile din zonă se va face pe la strada Republicii.
În continuare, între 29 septembrie și 3 octombrie, circulația va fi restricționată pe un alt tronson al străzii, evidențiat cu albastru pe hartă. Locuitorii din zona blocurilor vor putea intra pe la strada Petre Ispirescu, urmând ruta galbenă indicată de municipalitate. Legătura auto dintre blocuri va fi semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere.
„Ne cerem scuze locuitorilor pentru disconfortul cauzat de aceste lucrări de modernizare a carosabilului, absolut necesare în zonă”, transmit reprezentanții Primăriei Alba Iulia.








