Economie

Mircea Bulboacă, fondatorul CON-A, propune certificarea companiilor românești de construcții

Vinerea trecută, 26 septembrie, la Sibiu, Mircea Bulboacă, fondator CON-A și prim-vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții, a participat la conferința regională organizată de PSC Filiala Sibiu.

Foto: CON-A

„Alături de peste 200 de participanți – oficialități, colegi din filialele patronatelor din țară și din federație, parteneri, colaboratori și reprezentanți ai presei – am deschis una dintre cele mai importante teme pentru viitorul construcțiilor din România: puntea de dialog dintre mediul privat și cel public, încrederea cu care privim înainte și soluțiile pe care le putem identifica împreună.

Foto: CON-A

Una dintre soluțiile propuse de Mircea Bulboacă a fost certificarea companiilor românești de construcții, ca element cheie în creșterea transparenței, profesionalismului și scăderii nivelului de birocrație al licitațiilor. Mesajul central transmis a fost că predictibilitatea fiscală și contractuală este condiția esențială pentru dezvoltarea sustenabilă a sectorului și pentru continuarea proiectelor majore de infrastructură și construcții.

Foto: CON-A

CON-A rămâne un partener activ în acest dialog, susținând soluțiile care aduc valoare economiei românești”, au transmis reprezentanții CON-A.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.