Mozaic

Clubul de lectură „Lucian Blaga” – o nouă invitație la lectură și dialog

Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba îi invită pe tinerii cititori să participe la o nouă întâlnire a Clubului de lectură „Lucian Blaga”, ce va avea loc vineri, 31 octombrie 2025, de la ora 16:00, în Sala de lectură a instituției.

Foto: Arhivă

Întâlnirea de toamnă promite o atmosferă relaxată, potrivită pentru lectură și discuții, în jurul unui ceai bun și al unor cărți captivante. Pentru această ediție, elevii participanți vor citi și analiza volumele „Minți geniale” (vol. I, de Gordon Korman), „O călătorie spre centrul pământului” (de Jules Verne) și „Micii mei eroi: Galileo Galilei”.

Proiectul Clubul de lectură „Lucian Blaga” este derulat de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Alba, și are ca scop încurajarea lecturii în rândul tinerilor. Prin aceste întâlniri periodice, elevii sunt încurajați să-și dezvolte abilitățile de analiză și interpretare a textelor literare, spiritul critic și creativitatea, dar și plăcerea dialogului despre cărțile care îi inspiră.

Clubul rămâne, astfel, un spațiu deschis ideilor și pasiunii pentru lectură, în care fiecare tânăr cititor își poate descoperi propria voce.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.