Administrație

Incendiu puternic la un service auto din Alba Iulia: 30 de pompieri au intervenit în timpul nopții

Zeci de pompieri militari au intervenit, în noaptea de joi spre vineri, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o hală metalică cu destinație de service auto, situată pe strada Fabricilor din municipiul Alba Iulia.

Sursa foto: ISU Sibiu

Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 650 de metri pătrați, însă, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alex Crișan, la fața locului au acționat 30 de pompieri militari — 4 ofițeri și 26 de subofițeri — cu cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de primă intervenție și comandă, o autoscară și un echipaj de prim ajutor.

Inițial, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj medical, fiind suplimentate ulterior forțele cu încă două autospeciale de stingere și două de primă intervenție și comandă.

„Incendiul s-a manifestat la o hală metalică, pe o suprafață de aproximativ 650 mp. Fără victime”, a declarat Alex Crișan.

Cauza izbucnirii incendiului și valoarea pagubelor urmează să fie stabilite de specialitate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.