Politică

Legea privind pensiile magistraților, promulgată de președintele Nicușor Dan

Foto: presidency.ro

Președintele Nicușor Dan a anunțat, vineri, că a promulgat legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

„Am promulgat în această dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale. Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetățenilor în stat se recâștigă atunci când reformele așteptate de societate devin realitate”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Potrivit Agerpres, șeful statului a transmis că îi asigură pe magistrați că munca lor este respectată și importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută.

„Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea“’”, a precizat Nicușor Dan.

Curtea Constituțională a României a publicat joi motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților este constituțional. În aceeași zi, decizia a fost publicată în Monitorul Oficial.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani și cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.