Actualitate, Economie

Parlamentul a adoptat Bugetul României pentru 2026: vot decisiv după o ședință maraton de zi și noapte

Foto: captură video – Gov.ro

România are buget pentru anul 2026, după ce acesta a fost aprobat, vineri, 20 martie 2026 de către deputați și senatori în Parlament.

Au fost prezenți 421 de parlamentari. PL-x 184/2026 (legea bugetului României pentru 2026).

Bugetul României pentru 2026 a trecut „lejer” în Parlament

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptat, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.

S-au înregistrat 319 voturi pentru, 104 voturi împotrivă și o abținere.

Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 a fost adoptat, vineri, de plenul reunit al Parlamentului.

S-au înregistrat 314 voturi pentru, 105 voturi contra şi 12 abţineri.

Votul a venit după o noapte albă în parlament, deoarece plenul reunit al Parlamentului a suspendat, vineri dimineața, 20 martie 2026, la ora 3.00, dezbaterile pe proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și pe cel al asigurărilor sociale de stat, iar acestea au fost reluate tot vineri, la ora 10.00, așa cum a anunțat președintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean, care a condus ședința comună a Legislativului.

Senatul și Camera Deputaților s-a reunit joi seara, 19 martie 2026, de la ora 21.00, în ședință comună de plen, pentru dezbaterea proiectelor bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026.

Ședința de plen a ținut până la ora 3 noaptea, deoarece ritmul votului a fost încetinit mult. AUR a ținut să susțină în plen amendamentele deja respinse în comisii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.