Administrație

Câmpeni: Noul pod peste Arieș intră în ultima etapă

Foto: Facebook – Cristian Dan Pasca

Câmpeni face un pas important în modernizarea infrastructurii: podul peste râul Arieș aproape finalizat.

Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor, peste râul Arieș, se apropie de finalizare, anunță primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Sâmbătă, 20 martie, constructorii au turnat primul strat de mixtură asfaltică la Podul 1, o etapă esențială în procesul de modernizare.

Foto: Facebook – Cristian Dan Pasca
Foto: Facebook – Cristian Dan Pasca

Conform graficului de execuție, luni, 23 martie, va fi turnat cel de-al doilea strat de asfalt, iar dacă vremea va fi favorabilă, marți se vor realiza și marcajele rutiere. Autoritățile speră ca podul să fie complet finalizat și deschis circulației înainte de sărbătorile pascale.

Investiția este finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și este gândită să crească atât mobilitatea, cât și siguranța în zonă. Primarul subliniază că proiectul reprezintă un pas concret către un oraș mai modern și mai sigur.

„Continuăm să construim, împreună, un oraș mai modern și mai sigur!”, a transmis Cristian Dan Pașca pe pagina sa de Facebook.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.