Trei cazuri suspecte de malarie la copii, confirmate în urma unei călătorii în Africa.

Trei cazuri suspecte de malarie la minori au fost semnalate în cursul zilei de 23 martie 2026, după evaluarea acestora într-o unitate medicală din municipiul Iași. Este vorba despre trei copii din aceeași familie, cu vârste de 1 an și 6 luni, 3 ani și 5 ani, care s-au întors recent dintr-o zonă endemică din Africa.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Sănătății, doi dintre copii au fost diagnosticați prin identificarea parazitului Plasmodium în sângele periferic. Al treilea copil este considerat contact și se află sub monitorizare, fără o confirmare de laborator în acest moment.
Debutul bolii a inclus simptome digestive, precum diaree și vărsături, urmate de febră în cazul a doi dintre pacienți. Cel de-al treilea copil prezintă o simptomatologie ușoară, de tip respirator. Medicii precizează că starea generală a tuturor copiilor este stabilă.
Conform protocoalelor medicale și epidemiologice, pacienții au fost transferați la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, unde vor fi supuși unor investigații suplimentare pentru confirmarea diagnosticului, inițierea tratamentului specific și monitorizarea evoluției.
Direcția de Sănătate Publică a fost notificată, iar o anchetă epidemiologică este în desfășurare pentru a stabili toate circumstanțele cazurilor.
Specialiștii reamintesc că malaria este o afecțiune transmisă prin înțepătura țânțarilor infectați din genul Anopheles, specifici zonelor tropicale și subtropicale. Boala nu se transmite de la om la om prin contact direct, aer sau activități obișnuite din comunitate.








