Educație

Simulare BAC 2026: baremele la Matematică au fost publicate

Baremele de corectare la Matematică, simulare BAC 2026 au fost publicate de Ministerul Educației. Au apărut subiectele pentru Mate-Info, Științe ale Naturii, Tehnologic și Pedagogic.

Foto: freepik.com

Subiectele și baremul de la proba scrisă obligatorie a profilului au fost publicate de Ministerul Educației. Simularea la Matematică a fost susținută de elevii clasei a XII-a de la profil real, de cei din liceele tehnologice, precum și de către cei cu specializarea pedagogică.

Proba a început la ora 9, iar timpul de lucru a fost de 3 ore. Subiectele și baremele pot fi descărcate de pe edupedu.ro.

Comunicarea rezultatelor

Rezultatele obținute de elevi la simulările examenelor naționale nu vor fi afișate public, potrivit procedurii în vigoare. Notele pot fi însă trecute în catalog, doar la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui ori tutorelui legal.

Conform reglementărilor, fiecare unitate de învățământ are obligația de a analiza rezultatele obținute de elevi și de a întocmi un raport care va fi transmis inspectoratului școlar. Documentul trebuie să includă și un plan de acțiune, cu măsuri de remediere, acolo unde situația o impune.

La rândul lor, inspectoratele școlare vor centraliza datele primite de la școli și vor elabora propriile rapoarte, care vor cuprinde măsuri de monitorizare, control și sprijin pentru îmbunătățirea rezultatelor. Aceste rapoarte vor fi transmise Ministerului Educației în termen de cel mult o lună de la finalizarea simulărilor.

În cazul unităților de învățământ cu rezultate slabe, inspectoratele vor asigura monitorizare și îndrumare constantă, în vederea creșterii performanțelor școlare ale elevilor.

Probe de specialitate și limbă maternă

Luni, 23 martie, respectiv marți, 24 martie, elevii de clasa a XII-a au susținut simularea pentru probele scrise la limba și literature română și la proba obligatorie de profil.

Aceștia urmează să susțină probele la alegere și proba de limba maternă în 25, respective 26 martie, urmând ca în 16 aprilie să li se comunice rezultatele obținute.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.