Vremea va fi schimbătoare la nivelul întregii țări pe parcursul săptămânii viitoare.

Debutul intervalului va aduce temperaturi mai ridicate decât normalul perioadei, cu maxime ce pot ajunge până la 24 de grade Celsius. Ulterior, după data de 21 aprilie, se va instala un proces de răcire treptată, care va deveni accentuat, potrivit prognozei săptămânale emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), citate de Agerpres.
După 20 aprilie, ploile vor cuprinde majoritatea regiunilor, iar local se vor înregistra cantități mai importante de apă. În zona montană vor predomina precipitațiile mixte, iar la altitudini mari vor fi ninsori.
Vântul va avea intensificări temporare în mai multe regiuni. Spre finalul intervalului, temperaturile vor începe să crească ușor, apropiindu-se de mediile climatologice specifice perioadei.
19 aprilie – 20 aprilie
La nivel național, valorile termice se vor situa ușor peste cele specifice datei în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat averse slabe pe parcursul zilei în sudul, estul și centrul țării, precum și la munte.
Pe timpul nopții, va ploua local în Crișana, Maramureș și nord-vestul Transilvaniei, precum și pe arii restrânse în Banat și nordul Moldovei. În zona montană înaltă, temporar vor fi precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua la altitudini mari și izolat în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 și 24 de grade, iar cele minime între -1 grad în depresiunile din estul Transilvaniei, unde pe alocuri se va produce brumă — și 10 grade în vest și pe litoral. Izolat, dimineața și noaptea, se va forma ceață.
20 aprilie– 21 aprilie
Vremea se va răci în nordul, vestul și sud-vestul țării, în timp ce în restul regiunilor valorile termice vor fi, în general, comparabile cu cele din ziua precedentă.
Cerul va avea înnorări temporare și va ploua în jumătatea nordică a țării și local în celelalte regiuni. Ploile vor avea și caracter de aversă și, pe alocuri, vor fi însoțite de descărcări electrice. În regiunile nordice și la munte, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 10–15 l/mp.
La altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar în a doua parte a nopții, temporar, și în nord-vestul Moldovei.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, unde rafalele vor atinge 70–80 km/h. Pe parcursul zilei, local și temporar, intensificări vor apărea și în restul teritoriului, cu viteze în general de 40–50 km/h.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în nordul Moldovei și 23 de grade în sud-estul Munteniei, iar cele minime între 1 și 11 grade. Noaptea, pe arii restrânse, se va forma ceață.
21 aprilie – 22 aprilie
Vremea se va răci în continuare, devenind rece pentru această dată în nordul, centrul, estul și sud-estul țării.
Cerul va avea înnorări temporare în vest și nord-vest, iar în rest înnorările vor fi în general persistente. Temporar va ploua în majoritatea regiunilor, iar în centrul și sud-estul țării se vor acumula local cantități însemnate de apă. Ploile vor avea și caracter de aversă și, izolat, vor fi însoțite de descărcări electrice.
La munte, la altitudini de peste 1.600 de metri, vor predomina ninsorile. În nord-vestul Moldovei, estul și sudul Transilvaniei se vor semnala precipitații mixte.
Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 grade în estul Transilvaniei și 19 grade în sud-vest, iar cele minime între -2 grade în zonele depresionare și 7 grade pe litoral. Izolat se va produce brumă.
22 aprilie – 23 aprilie
Vremea va rămâne rece pentru această dată în toată țara.
Cerul va avea înnorări temporare și local vor fi precipitații, în special ploi, în sudul, centrul și estul teritoriului. La munte vor predomina ninsorile.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe parcursul zilei în vest, parțial în centru și în nord-est, precum și pe crestele montane.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 și 16 grade, iar cele minime între -4 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 7 grade pe litoral. Pe alocuri se va produce brumă în depresiuni, în centrul țării și în zona deluroasă din sud.
23 aprilie – 26 aprilie
În acest interval, valorile termice vor crește treptat de la o zi la alta, apropiindu-se de mediile climatologice specifice perioadei.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în prima parte a intervalului în jumătatea estică a țării, iar spre final în cea nordică.








