FC Universitatea Cluj este pe cale să dea o adevărată lovitură de imagine prin transferul internaționalului român Nicolae Stanciu (32 de ani).

Mijlocașul, care luna viitoare va împlini 33 de ani, evoluează în prezent în campionatul chinez, pentru Dalian Yingbo, echipă la care a ajuns în ultima fereastră de mercato.
Acord pentru revenirea în România și planuri europene
Potrivit Fanatik, Stanciu și-a dat deja acordul pentru revenirea în Superligă, unde a mai evoluat pentru FC Vaslui și FCSB, iar din vară va semna cu Universitatea Cluj.
Gruparea aflată pe primul loc în Superligă are planuri mărețe pentru ediția viitoare și vrea să formeze un lot competitiv pentru cupele europene. Pe lângă Stanciu, „studenții” s-au mai interesat și de serviciile fundașului Andrei Burcă (32 de ani).
Motivul revenirii și un CV impresionant
Conform aceleiași surse, motivul principal pentru care Stanciu, originar din județul Alba, vrea să revină în România este legat de apropierea de casă, astfel că este decis să renunțe la salariul uriaș din străinătate.
Nicolae Stanciu are un CV remarcabil: cu 86 de selecții și 15 goluri pentru naționala României, mijlocașul a câștigat de două ori titlul cu FCSB, a fost campion în Belgia cu RSC Anderlecht, campion de două ori în Cehia cu Slavia Praga și o dată în China cu Wuhan Three Towns.
CITEȘTE ȘI:
Albaiulianul Nicolae Stanciu, după ratarea Mondialului: „Nu avem dreptul să renunțăm”








