Noul sezon al Campionatului Național de Super Rally debutează pe 5 iunie 2026, la Alba Iulia, odată cu desfășurarea primei etape a competiției, Trofeul Alba Iulia, care transformă centrul orașului într-un veritabil circuit urban.

Alba Iulia devine, în 5 iunie 2026, punctul de plecare al noului sezon din Campionatul Național de Super Rally, odată cu desfășurarea primei etape a competiției, Trofeul Alba Iulia, programată în perioada 5 – 6 iunie. Orașul va găzdui din nou una dintre cele mai spectaculoase competiții de motorsport urban din România, care aduce la start piloți de top și mașini de mare performanță.
Start de sezon în motorsportul românesc
Competiția transformă centrul municipiului într-un circuit urban spectaculos, unde publicul va putea urmări de aproape duelurile dintre cei mai buni concurenți ai campionatului. Organizatorii promit două zile marcate de viteză, adrenalină și momente speciale pentru iubitorii sporturilor cu motor.
„Ne apropiem rapid de startul noului sezon de Super Rally, iar noi suntem nerăbdători să ne întâlnim în centrul orașelor pentru 4 super curse. Povestea lui Mihai Leu merge mai departe indiferent de vreme și vremuri.”
Omagiu pentru Mihai Leu
Noul sezon are și o puternică încărcătură simbolică, după trecerea la cele veșnice a lui Mihai Leu, fondatorul competiției și una dintre figurile emblematice ale automobilismului românesc. Prin acest campionat, moștenirea lăsată de fostul campion continuă, iar fiecare etapă păstrează spiritul competiției pe care acesta a construit-o.
În semn de respect pentru contribuția sa, etapa desfășurată anul trecut la Hunedoara, orașul său natal, a purtat numele de „Trofeul Mihai Leu”, un omagiu adus celui care a transformat o pasiune personală într-o competiție de referință la nivel național. Etapa continuă să-i poarte numele și în acest an, păstrând vie amintirea campionului care a transformat viteza pe roti în sport de performanță, pe străzile României.
Patru etape în calendarul Super Rally 2026
După etapa inaugurală de la Alba Iulia, calendarul sezonului 2026 continuă cu alte trei runde:
- 26 – 27 iunie – Trofeul Mihai Leu (Hunedoara)
- 28 – 29 august – Trofeul Timișoara
- 9 – 10 octombrie – Trofeul București
Prin deschiderea sezonului la Alba Iulia, orașul își consolidează statutul de gazdă importantă pentru motorsportul românesc și promite, încă o dată, un weekend în care sunetul motoarelor va domina inima cetății.
CITEȘTE ȘI:








