Actualitate

Șofer reținut după ce a accidentat un copil de 9 ani, la Petrești

Un bărbat de 31 de ani din Stremț a fost reținut de polițiști după ce a accidentat un copil de 9 ani, în localitatea Petrești, iar verificările au arătat că acesta avea permisul de conducere suspendat.

Fotografie folosită în scop ilustrativ | Foto: freepik.com

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din localitatea Stremț, județul Alba, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii rutieri din Sebeș, după ce a fost implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea unui copil de 9 ani. În urma verificărilor efectuate de oamenii legii, s-a stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule.

Potrivit unui comunicat transmis astăzi de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul s-a produs în după-amiaza zilei de 21 aprilie 2026, pe strada Dumbrava din localitatea Petrești.

„În după-amiaza zilei de 21 aprilie 2026, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe strada Dumbrava din localitatea Petreşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime. Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din localitatea Stremţ, în timp ce conducea un autoturism, a surprins şi accidentat un minor de 9 ani, din localitatea Gălăneşti, judeţul Suceava, care circula, în calitate de pieton, pe partea carosabilă”, se menţionează în comunicat.

În urma impactului, copilul a suferit leziuni corporale și a fost transportat la Spitalul Municipal Sebeș pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, iar rezultatele au arătat că acesta nu consumase alcool sau alte substanțe interzise înainte de a se urca la volan.

„Din verificări a reieşit că bărbatul are suspendat dreptul de a conduce”, au precizat reprezentanții IPJ Alba.

Pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

CITEȘTE ȘI:

Reținut după ce și-a amenințat partenera

Tânăr reținut după ce a condus băut și fără permis

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.