Doi bărbați din municipiul Medgidia au fost reținuți de polițiștii din Blaj, fiind acuzați că au înșelat un vârstnic din județul Alba prin metoda „accidentul”, de la care ar fi obținut suma de 22.000 de lei.

Potrivit anchetatorilor, victima, un bărbat de 82 de ani din localitatea Lunca Târnavei, a fost convinsă telefonic că fiul său a suferit un accident și are nevoie urgentă de o intervenție chirurgicală.
Metoda „accidentul”, folosită pentru a înșela un vârstnic
Conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, incidentul a fost semnalat în data de 27 aprilie, prin apel la numărul unic de urgență 112. Bărbatul de 82 de ani a relatat că a fost contactat pe telefonul fix de persoane necunoscute, care i-au comunicat că fiul său ar fi implicat într-un accident rutier și are nevoie de bani pentru o intervenție medicală urgentă.
Ulterior, la domiciliul acestuia s-a prezentat o persoană cu fața acoperită de o mască chirurgicală, care a preluat suma de 22.000 de lei pregătită de victimă, după care a părăsit locuința.
Doi suspecți reținuți de polițiștii din Blaj
În urma investigațiilor desfășurate de polițiștii de investigații criminale din Blaj, au fost identificați doi bărbați, în vârstă de 24 și 29 de ani, ambii din Medgidia, bănuiți de comiterea faptei.
Cei doi au fost reținuți și sunt cercetați pentru infracțiunea de înșelăciune, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj pentru dispunerea măsurilor legale.








