Administrație

Prima sesiune de instruire pentru implementarea RENNS, organizată la Prefectura Alba

Instituția Prefectului județului Alba a organizat prima instruire dedicată implementării sistemului RENNS în administrațiile locale din județ.

Foto: Instituția Prefectului Județul Alba – Facebook

Prefectura județului Alba a găzduit prima sesiune de instruire dedicată implementării noii versiuni a aplicației informatice Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale (RENNS), sistem destinat standardizării și digitalizării adreselor la nivel național.

Întânirea a fost organizată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, în colaborare cu Instituția Prefectului și a reunit reprezentanți ai unei prime serii de unități administrativ-teritoriale din județ. Potrivit organizatorilor, o nouă sesiune de instruire va avea loc săptămâna viitoare, pentru a permite participarea tuturor administrațiilor locale.

La întâlnire au participat prefectul județului Alba, Nicolae Albu, directorul OCPI Alba, Cornelia Țăran-Baba, specialiști din cadrul instituției și funcționari ai primăriilor din județ.

Reprezentanții instituțiilor implicate au subliniat că Registrul Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale reprezintă o componentă importantă în procesul de modernizare a administrației publice. Platforma permite unificarea și actualizarea nomenclaturilor stradale și a adreselor poștale, facilitând corelarea exactă dintre datele administrative și cele cadastrale.

Implementarea sistemului are ca scop reducerea erorilor din documente, eficientizarea activităților administrative și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Totodată, RENNS este considerat esențial pentru intervențiile serviciilor de urgență, care vor putea identifica mai rapid și mai precis locațiile, dar și pentru dezvoltarea serviciilor publice digitale și accesarea fondurilor europene.

„Implementarea Registrului Electronic Național al Nomenclaturilor Stradale este un pas concret în direcția digitalizării administrației și a creșterii calității serviciilor publice. O evidență clară și actualizată a adreselor înseamnă mai multă eficiență, mai puține erori și o capacitate mai bună de răspuns în situații de urgență”, a declarat prefectul Nicolae Albu.

Autoritățile au precizat că actualizarea și administrarea corectă a datelor în platforma RENNS reprezintă o obligație a unităților administrativ-teritoriale și o condiție necesară pentru funcționarea eficientă a serviciilor publice și continuarea procesului de digitalizare a administrației locale.

CITEȘTE ȘI:

Digitalizarea educației din Alba, prin experiențe europene: inspectori școlari în stagiu de formare la Roma

Primarii din Alba discută prioritățile satului românesc și reforma administrației locale

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.