Alertă! Cazuri de Febra Q, la Cluj: Infecția se transmite de la animale la om.

Autoritățile din Cluj sunt în alertă în urma unor posibile infectări cu bacteria Coxiella burnetii. Febra Q este o zoonoză, adică o infecție transmisibilă de la animale la om. Boala debutează cu febră, frisoane, transpiraţii și tuse severă, iar aproape 50% din pacienţii cu infecţie simptomatică pot dezvolta pneumonie.
Două cazuri de infecție cu bacteria Coxiella (infecție cunoscută drept Ferba Q) au fost înregistrate la Spitalul de Boli Infecțioase din Cluj.
Febra Q este o zoonoză, adică infecţia este contractată de om prin inhalarea de aerosoli sau praf contaminat, de la animale domestice infectate, precum vite, oi şi capre. În cazuri mai rare, transmiterea se poate face prin muşcătura de căpuşă.
Potrivit informațiilor monitorulcj.ro, ambii pacienți locuiesc în apropierea unei mici ferme din Florești.
Alertă! Cazuri de Febra Q, la Cluj: Infecția se transmite de la animale la om
Unul dintre pacienți, o femeie în vârstă de 46 de ani, a fost internată luni seara la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj. Un alt caz – un clujean care locuiește în aceeași zonă, a fost înregistrat anterior.
Printre simptome: febră, tuse, dureri articulare și musculare puternice.
Inițial, unul dintre pacienți a ajuns în atenția medicilor la finalul săptămânii trecute: în condițiile în care tratamentul prescris nu a funcționat, pacientul a revenit la spital, fiind în prezent sub observație și tratament specific.
„În urma radiografiei, a fost descoperit un focar de pneumonie interstițiară”, potrivit surselor monitorulcj.ro
Cazul este cu atât mai bizar cu cât pacientul nu este fermier și nu a avut contact direct cu animalele.
În urma analizelor specifice de laborator, cazul va intra în atenția Direcției de Sănătate Publică (DSP) Cluj. Cazurile sunt înregistrate și raportate printr-un sistem special și vor fi investigate de DSP Cluj, potrivit informațiilor oferite monitorulcj.ro
În cazul bolilor zoonotice, adică a infecțiilor care se transmit de la animale la om, anchetele sunt comune, fiind realizate de Direcția Sanitar Veterinată (DSV Cluj) și Direcția de Sănătate Publică (DSP Cluj). Ancheta comună va stabili cauza unor asemenea infecții.
Cazurile de Febra Q apar cu precădere în rândul persoanelor care lucrează în agricultură, zootehnie sau procesare a produselor de origine animală. De asemenea, nu este exclusă apariția infecțiilor în rândul populației generale, mai ales in zonele rurale sau în caz de contaminare accidentală a surselor de aer sau praf.
Infecţia devine simptomatică doar la jumătate din pacienţii infectaţi. Forma acută de boală Q debutează cu febră, frisoane, tuse neproductivă și stare de rău general.
7 cazuri de Febra Q au fost înregistrate în județul Cluj de la începutul anului și până în prezent








