Educație

Elev caporal Irina Pop, câștigătoarea etapei județene a concursului de comunicări științifice la istorie

Elev caporal Irina Pop, elevă în clasa a XI-a, a obținut Premiul I la etapa județeană a sesiunii de referate și comunicări ale elevilor, la disciplina istorie. Performanța i-a adus și calificarea la etapa națională, după ce a impresionat juriul cu o lucrare dedicată evoluției statutului femeii în societate.

Foto: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia – Facebook

Premiul I și calificare la etapa națională

Rezultat remarcabil pentru elev caporal Irina Pop, din clasa a XI-a, care a obținut premiul I la etapa județeană a Sesiunii de referate și comunicări ale elevilor, la disciplina istorie.

Lucrarea realizată de aceasta a evidențiat pasiunea pentru cercetare, seriozitatea și dorința de aprofundare a unor teme de actualitate și interes social. În cadrul studiului, Irina a analizat din perspectivă sociologică evoluția statutului femeii în societate, urmărind transformările produse de-a lungul timpului.

Rezultatul obținut i-a adus nu doar premiul I, ci și calificarea la etapa națională a competiției, performanță realizată sub coordonarea profesorului de istorie Dan Anca.

O temă care a fascinat-o încă din primii ani de liceu

Irina Pop a mărturisit că participarea la concurs a reprezentat atât o provocare, cât și o oportunitate de dezvoltare personală și academică.

„Participarea la concursul de referate şi comunicări ştiinţifice a reprezentat pentru mine atât o provocare, cât și o oportunitate de a-mi îmbogăți cultura generală. Am avut ocazia să îmbin arta vorbitului în public cu o temă care mă fascinează încă de la începutul liceului: Statutul femeii în societate, mai exact, statutul femeii în prezent comparat cu statutul acesteia în perioadele importante ale secolului XX. Lucrarea mea a presupus nu doar o prezentare a subiectului, ci și o analiză sociologică, prin care am încercat să înțeleg și să evidențiez transformările majore în procesul de emanciparea a femeii în România. Obținerea premiul I reprezintă pentru mine o realizare deosebită, ce reflectă atât munca și pasiunea investite în pregătirea lucrării, cât și dorința mea de a expune acest subiect”, a spus Irina.

CITEȘTE ȘI:

Familia Regală, întâlnire cu elevii Colegiului Militar din Alba Iulia

Reușită pentru Colegiul Militar din Alba Iulia: calificare în semifinala națională de Public Speaking în limba engleză

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.