Actualitate

Mehedinţeni acuzaţi că ar fi furat două autoturisme pe care ar fi trebuit să le transporte din Anglia în Alba Iulia

Doi bărbaţi din Mehedinţi sunt cercetaţi de poliţiştii din Alba după ce au sustras două autoturisme pe care s-ar fi angajat să le transporte, la solicitarea unui tânăr din Alba Iulia, din Anglia în România, care le-a trimis şi 4.100 de lei drept avans, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Foto: magnific.com

Identitate falsă și o ofertă de transport suspectă

„Din cercetări a reieşit că, în perioada 24 aprilie – 4 mai 2026, doi bărbaţi, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Corcova, judeţul Mehedinţi, respectiv 30 de ani, din localitatea Broşteni, judeţul Mehedinţi, ar fi contactat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din municipiul Alba Iulia, după ce acesta a postat un anunţ pe un grup online şi a solicitat servicii de transport pentru două autoturisme, din Anglia în România. Pentru a-şi ascunde identitatea, bărbatul în vârstă de 36 de ani ar fi produs, deţinut şi folosit un act de identitate fals. Cei doi bărbaţi s-ar fi oferit să transporte cele două autoturisme pentru suma de 1.400 de lire sterline”, se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES de IPJ Alba.

Pretextul avariei și încasarea avansului în lei

După ce ar fi preluat autoturismele, cei doi i-ar fi solicitat bărbatului din Alba Iulia un avans de 1.000 de euro, invocând faptul că transportatorul s-ar fi defectat. Acesta s-ar fi conformat şi i-ar fi trimis bărbatului de 36 de ani suma de 4.100 de lei pentru a aduce autoturismele în România.

Proprietarul păgubit a pierdut legătura cu suspecții

Ulterior, albaiulianul a încercat să ia legătura cu cei doi bărbaţi care s-au angajat să transporte cele două autoturisme, însă fără niciun rezultat, moment în care acesta a constatat că autoturismele i-au fost sustrase.

Percheziții domiciliare în județul Mehedinți și rețineri

Pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au efectuat, joi, două percheziţii domiciliare în judeţul Mehedinţi, în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia, fiind descoperite şi ridicate dispozitive electronice.

Bărbatul din Corcova a fost reţinut pentru furt, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar faţă de bărbatul din Broşteni, cercetările sunt continuate pentru înşelăciune şi furt.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.