Actualitate

Reţinut pentru racolarea minorilor în scopuri sexuale

Un bărbat de 32 de ani, dintr-un sat din Alba, a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Foto: magnific.com

„Din cercetări a reieşit că bărbatul, în vârstă de 32 de ani, i-ar fi propus unei minore, în vârstă de 15 ani, printr-un mesaj pe o reţea de socializare, să se întâlnească pentru a întreţine un act sexual”, se precizează într-un comunicat transmis de IPJ Alba către Agerpres..

Poliţiştii Secţiei 1 de Poliţie Rurală Galda de Jos s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de racolarea minorilor în scopuri sexuale, iar pentru documentarea şi probarea activităţii infracţionale, au efectuat, vineri, o percheziţie domiciliară în localitatea Ighiu, în baza mandatului emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Alba Iulia.

Bărbatul a fost reţinut, pentru 24 de ore, de poliţişti, iar sâmbătă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, iar cercetările sunt continuate.

CITEȘTE ȘI:

UE vs. Platformele pentru adulți: acuzații grave privind accesul minorilor la conținut pornografic

România copiilor dispăruți: numărul cazurilor crește pentru al treilea an consecutiv

Alba Iulia continuă proiectul „SCUT” pentru siguranța copiilor

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.