Lucrări de regularizare pe râul Aiudel, verificate de prefectul județului Alba. Investiția vizează reducerea riscului de inundații.

Prefectul județului Alba, Nicolae Albu, a verificat, joi, stadiul lucrărilor de regularizare a râului Aiudel, în municipiul Aiud. Investiția are ca scop reducerea riscului de inundații și protejarea locuințelor, infrastructurii și bunurilor cetățenilor.
Vizita de lucru a avut loc pe șantierul obiectivului de investiții „Regularizare râu Aiudel la Aiud, județul Alba”. Alături de prefect s-au aflat directorul Administrației Bazinale de Apă Mureș, ing. Sorin Vlad, reprezentanți ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Alba, proiectantul, constructorul, dirigintele de șantier și specialiștii implicați în implementarea proiectului.

Lucrările se desfășoară din aval către amonte
În cadrul verificărilor au fost analizate evoluția lucrărilor, respectarea graficului de execuție, dar și mobilizarea echipelor din teren.
Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului – Județul Alba, în prezent lucrările se desfășoară din aval către amonte și includ defrișarea și curățarea amplasamentului, executarea săpăturilor mecanizate în albia râului, precum și realizarea fundațiilor pentru zidurile de sprijin în sectorul aval.
Investiție pentru protejarea populației și infrastructurii
Obiectivul de investiții are un rol important în creșterea gradului de protecție a municipiului Aiud în fața fenomenelor hidrometeorologice extreme. Lucrările hidrotehnice sunt menite să diminueze efectele viiturilor și să reducă riscul producerii unor inundații.
Instituția Prefectului – Județul Alba transmite că urmărește permanent derularea investițiilor cu impact asupra siguranței cetățenilor și colaborează cu instituțiile implicate pentru implementarea acestora în condiții de eficiență și cu respectarea termenelor de execuție.









