Administrație

Rețele de apă și canalizare în zona Emil Racoviță. Contract de peste 1,1 milioane de lei

Un nou proiect de extindere a rețelelor de apă și canalizare va fi implementat în zona Emil Racoviță din Alba Iulia, valoarea contractului de lucrări fiind de peste 1,18 milioane de lei, fără TVA.

Foto: google maps

Contractul de lucrări pentru proiectul „Extindere rețea apă și canalizare – Zona Emil Racoviță, str. Emil Racoviță, Hațeg, Victor Babeș, Arieșului” a fost semnat, reprezentând un nou pas pentru modernizarea infrastructurii de utilități din această zonă a municipiului.

Proiectul vizează extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare, lucrări considerate necesare și așteptate de locuitorii din zonă.

Potrivit reprezentanților administrației locale, investiția urmărește creșterea calității vieții și asigurarea unor servicii publice moderne și eficiente pentru comunitate.

„Semnarea acestui contract reprezintă un pas concret în realizarea obiectivelor asumate pentru dezvoltarea comunității și pentru modernizarea infrastructurii locale”, a fost transmis în mesajul privind investiția.

Contract de peste 1,18 milioane de lei

Valoarea contractului este de 1.181.694,47 lei, fără TVA. Lucrările urmează să fie realizate cu respectarea termenelor și a prevederilor contractuale, administrația locală anunțând că va urmări inclusiv condițiile de calitate în care se desfășoară intervențiile.

Investiția face parte din demersurile pentru dezvoltarea infrastructurii locale și îmbunătățirea condițiilor de trai pentru locuitorii municipiului Alba Iulia.

„Îmi reafirm angajamentul de a susține proiectele care contribuie la dezvoltarea durabilă a orașului și la creșterea nivelului de confort pentru albaiulieni”, se arată în mesajul transmis cu ocazia semnării contractului.

CITEȘTE ȘI:

Restricții de trafic pe strada Gârda din Alba Iulia. Șoferii sunt îndrumați către rute alternative

Lucrările la „Drumul Mănăstirilor” din Alba avansează rapid: Investiție din fonduri europene pe 40 de kilometri de drum județean

Trafic fluidizat: Un nou semafor a fost pus în funcțiune în intersecția străzilor Calea Moților și Albac din Alba Iulia

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.