Actualitate

Sărbătoare pe Mureș la „Descoperă Rowmania”: Echipajul ISU Alba a câștigat competiția și merge în marea finală de la Tulcea

Atmosferă incendiară, energie și spectacol sportiv pe malurile Mureșului. Competiția de canotaj „Descoperă Rowmania” a adunat la start nouă echipaje din Alba Iulia, care s-au întrecut într-un maraton al forței, determinării și fair-play-ului.

Foto: Ionuț Vaidean (Garbiel Pleșa – Facebook)

„Incendiarii” de la ISU Alba, marii câștigători ai ediției

Lupta pentru primul loc a fost una extrem de strânsă, însă trofeul și victoria au revenit echipei ISU Alba – „Incendiarii”. În urma acestui succes, pompierii vor reprezenta municipiul Alba Iulia la nivel național, purtând steagul orașului în marea finală a competiției, ce se va desfășura la Tulcea.

Evenimentul a fost susținut de un public numeros, iar malurile râului au prins viață prin încurajările suporterilor și dedicarea voluntarilor care au contribuit la organizarea manifestării.

Un eveniment care unește comunitatea

Organizatorii au transmis felicitări tuturor participanților pentru spectacolul oferit pe apă și au subliniat importanța promovării mișcării și a spiritului de echipă în rândul comunității locale.

„A fost o zi în care ramele au brăzdat apa, liniile de sosire au fost trecute cu mândrie, iar malurile Mureșului au prins viață prin forță, determinare și bună dispoziție. Competiția «Descoperă Rowmania» ne-a amintit încă o dată ce înseamnă să fim o echipă adevărată. Păstrăm energia de astăzi, strângem rândurile și privim spre viitor: aceasta nu este o încheiere, ci doar o pauză până la următoarea aventură pe apă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Succesul acestei ediții reconfirmă potențialul râului Mureș de a găzdui competiții sportive de anvergură, comunitatea din Alba Iulia așteptând deja următoarea aventură nautică.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.