Primăria Municipiului Alba Iulia va începe, în zilele următoare, testarea noului sistem automat de verificare a plății parcărilor publice. În prima etapă, șoferii care nu achită taxa de parcare nu vor fi sancționați, urmând să fie emise doar procese-verbale de avertisment.

Noul sistem a fost configurat și calibrat în ultima perioadă de personalul tehnic al municipalității, iar următorul pas este testarea acestuia în condiții reale de trafic.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia spun că etapa este necesară pentru verificarea funcționării corecte a sistemului și pentru identificarea eventualelor erori înainte ca acesta să fie utilizat pentru aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege.
Doar 50-70% dintre șoferi achită taxa
Potrivit municipalității, în funcție de zonă și de intervalul orar, doar aproximativ 50-70% dintre utilizatorii parcărilor publice achită taxa.
„Asta înseamnă că, în multe situații, unul din trei șoferi folosește parcarea fără să plătească, în timp ce ceilalți respectă regulile”, transmite Primăria Alba Iulia.
Municipalitatea susține că introducerea sistemului automat de verificare urmărește, în primul rând, asigurarea unor reguli egale pentru toți utilizatorii parcărilor publice.
„Nu este echitabil ca unii albaiulieni să achite taxa de parcare, iar alții să beneficieze de același serviciu fără să respecte aceleași reguli”, precizează reprezentanții administrației locale.
Sistem automat pentru verificări mai rapide
Prin implementarea noului sistem, Primăria Alba Iulia urmărește eficientizarea verificărilor, reducerea timpului necesar controlului și modernizarea modului în care sunt administrate parcările publice.
După finalizarea perioadei de testare și validarea funcționării sistemului, acesta va fi utilizat pentru aplicarea măsurilor prevăzute de lege.
Municipalitatea îi încurajează pe albaiulieni să considere perioada de testare drept o etapă de acomodare cu noul sistem și le mulțumește pentru înțelegere.



