Economie

Rata șomajului a scăzut la 6,4% în iulie; șomajul în rândul tinerilor rămâne la un nivel ridicat, de 30,8%

Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna iunie a acestui an, însă rămâne la un nivel ridicat în rândul tinerilor, de 30,8%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS), scrie Agerpres.

Foto: magnific.com

Numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru iulie 2026 a fost de 526.800, în scădere față de luna precedentă, când s-au consemnat 555.500 șomeri, dar în creștere raportat la aceeași perioadă a anului precedent, când au fost 484.800 șomeri.

Pe sexe, rata șomajului la femei a depășit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a bărbaților, valorile fiind 6,7% în cazul persoanelor de sex feminin și 6,2% în cazul persoanelor de sex masculin.

În rândul persoanelor adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 5,2% pentru luna iulie 2026 (5,0% în cazul bărbaților și 5,5% în cazul femeilor).

Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 76,4% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna iulie 2026.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.