Arheologii din Alba Iulia au descoperit, în cadrul cercetărilor sistematice desfășurate pe bastionul Capistrano, poarta principală a castrului roman de la Apulum, Porta praetoria, pe latura de est a fortificației. Descoperirea vine la patru decenii după identificarea porții de sud a castrului.

„După 40 de ani de la identificarea porţii de sud, o nouă poartă a fost descoperită pe latura de est, în cadrul cercetării arheologice sistematice de pe bastionul Capistrano. Prin Porta praetoria se ajungea, pe Via praetoria, la clădirea comandamentului (principia) castrului legiunii a XIII-a Gemina. Platforma masivă a fundaţiei unuia dintre turnuri, descoperită la 4 metri adâncime, ne oferă informaţii importante despre dimensiunile şi planimetria porţii romane”, a anunţat, marţi, coordonatorul cercetării arheologice, arheologul Anca Timofan.
Cum arăta poarta principală a castrului roman
Potrivit arheologilor, descoperirea permite reconstituirea imaginii uneia dintre intrările monumentale ale castrului roman de la Apulum. Având ca reper arhitectura Porţii principalis dextra, identificată în 1986, restaurată şi reconstituită parţial, specialiştii pot contura aspectul Porta praetoria.
Aceasta era prevăzută cu două turnuri rectangulare impunătoare, un zid median şi două arcade de acces şi a fost construită în tehnica opus quadratum, din blocuri mari de calcar fasonate.
„Cercetările noastre au confirmat că fundaţiile porţii romane au fost reutilizate şi integrate în structura Porţii medievale Sfântul Gheorghe”, a scris, pe Facebook, Anca Timofan.
Suprapunerea celor două construcţii este cu atât mai importantă cu cât originea romană a porţii medievale era menţionată încă din relatările călătorilor străini din secolul al XVII-lea.

Legătura dintre poarta romană și Poarta Sfântul Gheorghe
„Cronicarul Wolfgang Bethlen descria astfel cetatea: «…are două porţi gemene, una spre răsărit, îndreptată spre Mureş şi Ampoi, numită Poarta Sfântul Gheorghe, întărită cu o barbacană. Deasupra acestei porţi se afla imaginea lui Romulus şi Remus alăptaţi de lupoaică, probabil o relicvă romană».
Astăzi, putem verifica în teren legătura dintre poarta romană şi cea medievală – două construcţii monumentale din epoci diferite, ridicate în acelaşi punct strategic”, a arătat Anca Timofan.
Potrivit Agerpres, arheologii din Alba Iulia au reluat în această lună cercetările sistematice în zona în care, anul trecut, a fost identificat nivelul de subsol al turnului medieval al porţii prin care Mihai Viteazul a intrat în cetatea Bălgradului în 1599.
Cercetarea arheologică sistematică este organizată de Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, cu sprijinul Consiliului Judeţean Alba.

Descoperiri din mai multe perioade istorice
În septembrie 2025, echipa coordonată de Anca Timofan a efectuat cercetări sistematice pe bastionul Capistrano, care au dus la identificarea ruinelor Porţii medievale Sfântul Gheorghe, construită peste poarta principală, Porta praetoria, a castrului legiunii a XIII-a Gemina.
În cele trei secţiuni arheologice deschise pe bastion au fost descoperite construcţii şi vestigii aparţinând mai multor perioade istorice: epoca romană, reprezentată de castrul legiunii a XIII-a Gemina, din secolele II-III d.Hr., perioada medievală timpurie, secolele IX-XII, perioada Principatului Transilvaniei, secolele XVI-XVII, precum şi perioada stăpânirii habsburgice, din secolele XVIII-XIX.
Noua descoperire contribuie la completarea imaginii istorice a zonei estice a Cetăţii Alba Carolina şi oferă noi informaţii despre modul în care structurile monumentale ale anticului Apulum au fost reutilizate şi integrate în fortificaţiile ridicate în epocile ulterioare.



