Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că șansele ca parlamentarii social-democrați să voteze Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan sunt „extrem de reduse”, în condițiile în care PSD nu a primit, în opinia sa, un program de guvernare propriu-zis.

Grindeanu: PSD este deschis dialogului
Sorin Grindeanu a precizat că este în continuare disponibil pentru discuții privind programul de guvernare, însă a criticat modul în care premierul desemnat a gestionat dialogul cu PSD.
„Nu. Eu sunt deschis. Sigur, în zilele următoare am un program pe care îl cunoașteți, nu o să fiu în București, dar colegii mei sunt. Dacă se dorește a se discuta pe programul de guvernare, nu pe ceea ce am văzut ieri, evident că suntem disponibili. (…) Deocamdată nu au considerat politicos nici măcar să ne trimită un program de guvernare, pentru că ceea ce s-a trimis aseară, și ați văzut și voi, nu poate fi numit un program de guvernare.”
Liderul PSD a spus că miercuri a fost disponibil pentru o întâlnire cu Siegfried Mureșan, însă aceasta nu a mai avut loc.
„O posibilitate extrem de redusă” ca PSD să voteze Guvernul
Întrebat dacă PSD mai poate vota săptămâna viitoare un Executiv condus de Siegfried Mureșan, Grindeanu a răspuns că, în actualele condiții, acest lucru este puțin probabil.
„Păi la modul cum se comportă domnul Siegfried Mureșan, dumneavoastră ce credeți? (…) Nu văd că există această posibilitate sau e una extrem de redusă. Modul în care înțelegi să-i tratezi pe cei de la care aștepți voturi, mă rog, înseamnă că avem noi dreptate, și anume că domnia asta chiar nu-și dorește să fie prim-ministru.”
Grindeanu a adăugat că nu dorește să alimenteze un schimb de replici public și a subliniat că PSD va vedea situația în momentul votului.
„Nu vreau să dau declarații care să dea drumul la alte replici. Cert este că în acest moment bunăvoința noastră, deschiderea noastră a fost tratată așa cum ați văzut. Asta este, o să vedem la vot”.
Grindeanu cere depunerea mandatului
Președintele PSD a reiterat că Siegfried Mureșan ar trebui să își depună mandatul de premier desemnat.
Potrivit Agerpres, Grindeanu a precizat că documentul transmis de premierul desemnat, care conținea liniile directoare ale programului de guvernare, i-a fost trimis prin WhatsApp.



