Social

Adicțiile și anxietatea la adolescenți: De ce contează relația cu părinții

Relația dintre părinți și adolescenți joacă un rol esențial în prevenirea unor probleme precum consumul de substanțe, adicțiile sau anxietatea. Nu doar sfaturile pe care le oferă părinții contează, ci mai ales emoțiile și comportamentele pe care aceștia le transmit copiilor, au subliniat specialiștii în cadrul lansării campaniei „Prevenția începe în relație”.

FOTO: pexels.com

Medicul psihiatru specialist în adicții Eugen Hriscu a explicat că părintele are un rol important în viața adolescentului, însă influența sa nu se rezumă la recomandări și reguli. Modul în care părintele reacționează, ascultă și gestionează situațiile dificile contribuie la formarea cadrului afectiv al relației, potrivit Agerpres.

„Dacă te enervezi, determini enervare. Dacă ignori, determini ignorare”

„Părintele rămâne extrem de important în viața adolescentului, dar nu la nivel de sfaturi, ci la nivelul setării cadrului afectiv al relației. De foarte multe ori, părintele se percepe pe sine însuși ca o sursă de ghidare cognitivă, când de fapt rolul său mult mai important este cel de a imprima culoarea afectivă a relației.

Dacă te enervezi, determini enervare. Dacă ignori, determini ignorare. Dacă cerți, determini izolare. Dacă asculți, ești empatic, ești calm – ceea ce mulți dintre părinți știu că este foarte dificil de făcut -, dar dacă reușești totuși să păstrezi această capacitate de a păstra relația, atunci (…) influența ta determină răspuns în creierul adolescentului”, a precizat Eugen Hriscu.

Specialistul a făcut referire și la rezultatele unui studiu potrivit căruia renunțarea la fumat a unei persoane poate influența pozitiv comportamentul celor din imediata sa apropiere.

„Dacă voi oferiți un model pozitiv, prietenii voștri vor avea o șansă mai bună să adopte comportamente pozitive. Dar și prietenii lor, până la a treia legătură. Oameni pe care nu îi veți cunoaște niciodată vor avea o șansă mai bună, din punct de vedere statistic, să adopte comportamente pozitive. Același lucru este valabil și pentru obezitate și pentru alte comportamente”, a subliniat medicul.

Monitorizarea parentală și apropierea în familie pot reduce riscurile

Eugen Hriscu a prezentat și rezultatele unei analize privind factorii sociali care influențează consumul de substanțe. Potrivit acesteia, monitorizarea parentală și apropierea dintre membrii familiei sunt asociate cu un risc mai redus de inițiere a consumului de substanțe.

În același timp, riscul de consum de canabis crește în situațiile în care prietenii adolescenților consumă excesiv alcool.

„Nu doar relațiile în familie contează în prevenție, dar și relațiile între prieteni și sprijinul social. Deci, cumva, avem nevoie de un model relațional al prevenției care depășește cadrul familiei. La fel de importante sunt relațiile cu prietenii, profesorii, sentimentul de apartenență la un grup, participarea la viața comunității și, ulterior, relațiile terapeutice și cele care susțin recuperarea”, a evidențiat specialistul.

Reacția părinților poate decide dacă adolescentul va mai vorbi despre subiect

Președintele Asociației Psihologilor din România, Dragoș Iliescu, a atras atenția asupra modului în care părinții reacționează atunci când adolescenții le povestesc despre situații întâlnite în cercul lor de prieteni.

Potrivit acestuia, astfel de relatări pot reprezenta, de fapt, o modalitate prin care adolescentul încearcă să afle dacă poate discuta deschis cu părintele despre subiecte sensibile.

„(Adolescentul, n.r.) îți spune despre un coleg de la școală care a băut, despre un prieten care a pățit ceva. Acesta este felul în care te tatonează, iar reacția pe care o s-o ai la acea primă tatonare o să dicteze dacă o să mai existe o altă conversație pe tema asta sau nu. (…) Conversațiile ‘grele’ cu copiii se întâmplă seara, în timp ce speli vase. În momente pe care nu le planifici”, a spus Dragoș Iliescu.

Familie caldă, dar și reguli clare

Psihologul a subliniat că un mediu familial sigur nu înseamnă lipsa regulilor. În opinia sa, copiii au nevoie de limite clare, pe care să le poată înțelege și accepta.

„Mediul familial este un un mediu în care construim relații calde. Dar mediul familial sigur e un mediu cu reguli clare. Nu stricte neapărat, dar clare, pe care copilul le înțelege și le acceptă. Construcția unui astfel de mediu familial este cea spre care ar trebui să aspirăm”, a punctat el.

Dragoș Iliescu i-a îndemnat pe părinți să își asculte adolescenții fără să îi întrerupă și fără să se grăbească să le ofere soluții.

„Aveți o conversație cu adolescentul vostru, încercând să nu îl opriți și să îl ascultați până când el termină de vorbit. Și apoi, după ce termină de vorbit, să nu îi spuneți ce să facă, ci să îl întrebați ce crede că ar putea fi făcut și cum ați putea să îl ajutați”, a arătat acesta.

„Un simplu «nu» nu te scoate automat din grup”

Importanța relațiilor dintre adolescenți a fost explicată și de Mara Popescu, elevă în clasa a XII-a. Aceasta a arătat că prieteniile reprezintă pentru adolescenți un spațiu important de autocunoaștere și de formare a identității.

„Acasă ești copilul cuiva. La școală, de cele mai multe ori, ești doar un nume în catalog. Dar în grup ești tu, cel pe care încă îl construiești. De aceea, de foarte multe ori, ne este greu să spunem ‘nu’, pentru că, de fapt, ne e frică să ne pierdem locul.

(…) Am învățat că un «nu» poate să fie scurt și calm: «Nu, mersi, eu nu vin mâine». Și când cineva spune «nu», altul își dă seama că nu este singurul care gândește așa și prinde curaj.

(…) Un simplu «nu» nu te scoate automat din grup, decât dacă era un grup în care nu trebuia să fii de la bun început”, a mărturisit eleva.

Campania „Prevenția începe în relație” pune astfel accentul pe rolul relațiilor de familie, al prietenilor, profesorilor și al comunității în prevenirea comportamentelor de risc în rândul adolescenților.

CITEȘTE ȘI:

Peste 20.000 de cazuri de abuz asupra copiilor, înregistrate în România. Fetele reprezintă majoritatea victimelor abuzului sexual

58% dintre copiii rămași acasă își vor părinții înapoi în România

Visele nu sunt aleatorii, arată un nou studiu. Ce factori le influențează conținutul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.