40 de cetățeni străini și 11 autovehicule au fost verificați, joi, de polițiști în comuna Jidvei, în cadrul unei acțiuni pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.

Acțiunea s-a desfășurat între orele 12 și 14 și a fost organizată de polițiștii Secției 6 de Poliție Rurală Jidvei, împreună cu reprezentanții Serviciului pentru Imigrări al județului Alba.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba, verificările au vizat cetățeni străini cu drept de muncă în România, precum și două unități de cazare destinate acestora.
„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au verificat, prin intermediul aplicației eDAC, 40 de cetățeni străini cu drept de muncă în țară și 11 autovehicule, fără a fi constatate nereguli. Totodată, au fost verificate două unități de cazare a cetățenilor. În cadrul acțiunii, cetățenilor străini le-au fost reamintite normele de conviețuire socială pe care trebuie să le respecte”, se precizează în comunicatul IPJ Alba.
În zona viticolă de pe Valea Târnavelor lucrează în special cetățeni din Nepal.
Reprezentanții IPJ Alba au anunțat că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, întrucât „fenomenul migrației ilegale fiind un obiectiv prioritar”.



