ADMINISTRAȚIE

Blajul reia lucrările de eficientizare energetică a blocurilor. 19 imobile vor fi modernizate

Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate, primele intervenții vizând trei imobile de pe strada Eroilor.

Lucrările de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Blaj au fost reluate
Foto: Facebook – Gheorghe Valentin Rotar

Potrivit primarului Gheorghe Valentin Rotar, în cadrul proiectelor finanțate sunt incluse 19 blocuri, iar administrația locală pregătește noi investiții pentru celelalte imobile din oraș.

Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a prezentat, într-un videoclip publicat pe pagina sa de Facebook, stadiul lucrărilor de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe colective, unul dintre proiectele importante ale administrației locale în această perioadă.

Intervențiile au început la blocurile 25, 27 și 35 de pe strada Eroilor, unde au fost demarate lucrările pregătitoare, inclusiv amenajarea culoarelor de trecere și montarea schelelor.

Lucrările vor continua în funcție de condițiile meteo

Potrivit primarului, lucrările vor fi executate atât timp cât condițiile meteorologice vor permite desfășurarea acestora în condiții corespunzătoare. În perioada rece, intervențiile ar putea fi întrerupte temporar, urmând să fie reluate în primăvara anului viitor.

„Spre toamnă vom termina acest lot de blocuri cu eficientizare”, a declarat Gheorghe Valentin Rotar, referindu-se la calendarul estimat pentru finalizarea lucrărilor la cele trei imobile.

19 blocuri vor fi eficientizate în următorii doi ani

Edilul a precizat că, în cadrul proiectelor aflate în derulare, sunt incluse 19 blocuri de locuințe, pentru care administrația locală estimează un termen de implementare de cel mult doi ani.

„Este una dintre cele mai importante lucrări pe care insistăm acum. Avem în total un număr de 19 blocuri pe care le vom eficientiza în perioada următoare, maxim 2 ani de zile”, a transmis primarul municipiului Blaj.

Primăria caută finanțare pentru celelalte blocuri

În paralel cu lucrările aflate în desfășurare, administrația locală pregătește noi proiecte pentru eficientizarea energetică a blocurilor care nu sunt incluse în actuala etapă.

Primarul Gheorghe Valentin Rotar a precizat că sunt căutate surse de finanțare europeană, în contextul posibilității deschiderii unor noi axe de finanțare dedicate unor astfel de investiții.

„Investim în Blaj, investim în noi”, a transmis edilul, subliniind că eficientizarea energetică a locuințelor colective rămâne una dintre direcțiile importante de investiții ale administrației locale.

Obiectivul anunțat de Primăria Blaj este extinderea treptată a acestor lucrări la toate blocurile din municipiu, în funcție de disponibilitatea finanțărilor.

CITEȘTE ȘI:

Șantierul Centurii Blaj, evaluat la 70% progres fizic: Se toarnă asfalt pe tronsoane, mai sunt două deschideri la viaduct, iar deschiderea traficului este țintită pentru iulie 2027

Varianta Ocolitoare Blaj: Circulația în zona Girației 3 ar putea fi deschisă la finalul lunii octombrie

Lacul Chereteu din Blaj prinde contur. Lucrările au ajuns la 42%

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.