Sport

Volei Alba Blaj a transferat o extremă din naționala Cubei. Yanileydis Sánchez ar putea debuta în meciul cu „U” Cluj

CSM Volei Alba Blaj și-a întărit lotul pentru sezonul 2026/2027 cu o nouă jucătoare. Yanileydis Sánchez, o extremă cubaneză în vârstă de 30 de ani, va evolua pentru echipa din „Mica Romă”, urmând să poarte tricoul cu numărul 21.

Foto: Volei Alba Blaj – Facebook

Noua achiziție ar putea debuta chiar miercuri, 11 noiembrie, în partida de pe teren propriu cu Universitatea Cluj-Napoca.

Yanileydis Sánchez are 1,77 metri înălțime și este o jucătoare care excelează în special la preluare. Aceasta a evoluat recent și pe postul de libero pentru naționala Cubei, la turneul final NORCECA 2026, competiție organizată de Confederația de Volei din America de Nord, America Centrală și Caraibe.

Prestațiile sale au contribuit la calificarea Cubei, de pe locul al treilea, la Jocurile Olimpice din 2028. Pentru evoluția de la NORCECA 2026, Sánchez a primit două distincții individuale: cea mai bună jucătoare la preluare și cel mai bun libero al competiției.

La formația din Blaj, voleibalista cubaneză va fi coechipieră cu o altă reprezentantă a Cubei, coordonatoarea Gretell Moreno.

Volei Alba Blaj întâlnește „U” Cluj, miercuri, la Alba Blaj Arena

Debutul noii jucătoare ar putea avea loc chiar în următoarea partidă a echipei pregătite de la Blaj.

Miercuri, 11 noiembrie, de la ora 18:00, Volei Alba Blaj va primi vizita formației Universitatea Cluj-Napoca, la Alba Blaj Arena, în cadrul etapei a VI-a a Diviziei A1 la volei feminin (DA1F).

Cu trei victorii obținute în actualul sezon, formația din Blaj ocupă în prezent locul al treilea în clasament, cu 10 puncte, și își propune să continue seria rezultatelor pozitive.

În etapa precedentă, Volei Alba Blaj a obținut o victorie importantă în deplasare, în fața formației Rapid București, cu scorul de 3-1 (19-25, 25-18, 25-18, 25-22), revenind acasă cu toate cele trei puncte puse în joc.

Transferul Yanileydis Sánchez reprezintă un nou plus pentru lotul echipei din Blaj, în perspectiva continuării sezonului competițional.

CITEȘTE ȘI:

CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, duel pe stadionul Cetate. „Alb-negrii” vor revanșa și a noua victorie consecutivă

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.