Actualitate

Se oprește apa potabilă timp de 24 de ore în mai multe zone din Sebeș. Aproximativ 450 de consumatori, afectați

Locuitorii mai multor străzi și ai unui cartier din Sebeș vor rămâne fără apă potabilă timp de 24 de ore, în perioada 17-18 noiembrie 2026, din cauza unor lucrări de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă.

Foto: Primaria Municipiului Sebes – Facebook

Primăria Municipiului Sebeș anunță că furnizarea apei potabile va fi întreruptă în intervalul 17 noiembrie 2026, ora 00:00 – 18 noiembrie 2026, ora 00:00, în urma unei notificări transmise de operatorul SC APA CTTA SA Alba – Sucursala Sebeș.

Sistarea este necesară pentru executarea unor lucrări programate în cadrul proiectului de investiții „Reabilitare rețea apă potabilă pe străzile Mihail Kogălniceanu, Mureșului, 1907 și Primăverii în Municipiul Sebeș”.

Potrivit operatorului, pentru reducerea duratei intervenției au fost mobilizate patru echipe care vor lucra simultan. În cadrul lucrărilor vor fi înlocuite mai multe vane și compensatoare din șase cămine, un tronson de conductă de aproximativ 175 de metri, precum și un tronson de subtraversare de circa 15 metri.

Ce zone din Sebeș vor rămâne fără apă

Întreruperea furnizării apei potabile va afecta aproximativ 450 de consumatori, din următoarele zone:

  • Strada Ciocârliei – integral;
  • Strada Mihail Kogălniceanu – integral;
  • Cartierul Mihail Kogălniceanu – parțial, respectiv blocurile 46, 48, 50, 52A, 52B, 54A, 54B, 56A, 56B, 56C, 58A și 58B;
  • Strada Ștefan cel Mare – parțial, de la numărul 144 până la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu.
Recomandări pentru consumatori

Autoritățile le recomandă locuitorilor din zonele afectate să își asigure din timp o rezervă minimă de apă potabilă și pentru uz casnic, necesară pe întreaga perioadă a întreruperii.

De asemenea, la reluarea alimentării cu apă pot apărea depășiri ale parametrului de turbiditate. Din acest motiv, apa va trebui utilizată doar în scop menajer până la limpezirea completă.

Intervenția face parte din investițiile destinate modernizării infrastructurii de alimentare cu apă din municipiul Sebeș, cu scopul de a îmbunătăți funcționarea rețelei și calitatea serviciilor furnizate consumatorilor.

Primăria Municipiului Sebeș și operatorul de apă le mulțumesc cetățenilor pentru înțelegere și își cer scuze pentru disconfortul creat.

CITEȘTE ȘI:

Lucrări majore de modernizare la aducțiunile din Munții Apuseni: Apă sistată timp de 48 de ore în Câmpeni și Sohodol pentru înlocuirea vanelor și igienizarea rezervoarelor

Șervețelele umede, un pericol pentru canalizare. Apelul Apa CTTA Alba

Soluție împotriva secetei la Valea Lungă și Cenade: Rezervor modern de 1.000 metri cubi montat de APA CTTA Alba, investiție de aproape 1,3 milioane de lei

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.