Premierul Ludovic Orban le-a transmis celor care participă la diverse petreceri în această perioadă că pot amâna „dorința de a se distra” și a subliniat că, de Revelion, oamenii se vor putea caza în hoteluri, însă petrecerile private vor fi interzise.
Autor: Redacția
Patru medalii obținute de CS Unirea la Campionatul Național de 10 km marș
Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia a obținut patru medalii, una de aur, două de argint și una de bronz, la Campionatul Național de 10 kilometri marș, organizat sâmbătă, 31 octombrie, în orașul Buziaș, județul Timiș.
Autostrada Transilvania. Guvernul decide să facă plăți direct către subcontractori
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat vineri că speră ca tronsonul Autostrăzii Transilvania dintre Chețani și Câmpia Turzii să fie finalizat anul viitor, în condițiile în care s-a ajuns la o înțelegere prin care plățile din partea statului român să fie realizate direct către subcontractorii antreprenorului general.
Autor a 58 de furturi din Austria, prezentat la Curtea de Apel Alba Iulia
Un bărbat din Cisnădie a fost prins de polițişti în oraşul natal, fiind urmărit internațional, după ce este acuzat că a comis 58 de furturi în Austria, cu un prejudiciu estimat la 83.606 euro.
Elevii școlii din Sâncel vor merge la cursuri în două sate învecinate
Cei peste 150 de elevi din comuna Sâncel, unde școala a fost distrusă parțial joi de un incendiu, vor merge la cursuri, de săptămâna viitoare, în satele Iclod și Pănade, urmând ca orele să se desfășoare, până când imobilul va fi reabilitat, în fosta grădiniță, respectiv fosta școală primară din cele două localități componente.
Polițiștii locali, sub protecția Poliției Române
Polițiștii din Alba Iulia l-au reținut pe un bărbat care s-ar fi manifestat agresiv față de polițiștii locali care au intervenit pe o strada din Alba Iulia, în urma unei sesizări privind ocuparea abuzivă a unui loc de parcare, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba. La data de 28 octombrie […]
Controale polițienești pe calea ferată pentru limitarea epidemiei de coronavirus
Polițiștii de la transporturi au desfășurat activități în cadrul în cadrul unei acțiuni care a avut loc la nivel național, pentru limitarea efectelor pandemiei cu noul coronavirus și creșterea siguranței călătorilor.
Incendiu la școala gimnazială din Sâncel
Pompierii intervin, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la școala gimnazială din localitatea Sâncel, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
Un bărbat din Baia de Arieș a primit ordin de protecție după ce și-a agresat concubina
Un bărbat din Baia de Arieș este cercetat de polițiști pentru violență în familie și distrugere. Pe numele său a fost emis și un ordin provizoriu de protecție după ce și-ar fi agresat fosta concubină.
Pacienții asigurați vor putea solicita investigații de screening pentru descoperirea precoce a bolilor
Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege care prevede că pacienții asigurați prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate au dreptul la investigații gratuite de screening.









