Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin a precizat, miercuri, că tânărul în vârstă de 20 de ani, cercetat sub control judiciar după ce poliţiştii au tras cu pistolul asupra lui în timpul unei urmăriri şi au rănit o femeie, nu s-a sinucis, aşa cum anunţaseră surse judiciare.
Autor: Redacția
Crește inflația: prețurile de consum au avansat cu 0,8% în ianuarie 2019
Preţurile de consum au crescut cu 0,8% în ianuarie 2019, comparativ cu luna decembrie a anului trecut, în timp ce rata anuală a inflaţiei s-a menţinut la 3,3%, pe fondul scumpirii alimentelor cu 3,77%, a mărfurilor nealimentare cu 3,29% şi a serviciilor cu 2,71%.
Ce salarii au vânzătorii din supermarket-uri? Cine plătește mai mult și cine mai puțin?
Dintre cei zece retaileri străini din comerțul alimentar, şase plătesc, în medie, aproximativ 2.100 de lei, lunar, angajaților, potrivit unui clasament realizat de Ziarul Financiar.
George Soros: UE se poate prăbuși asemenea Uniunii Sovietice
Investitorul miliardar şi militantul politic liberal George Soros a lansat un apel către Europa să se „trezească” şi să realizeze „amploarea ameninţării” cu care se confruntă din partea celor pe care el îi consideră inamicii ei, atât în plan intern cât şi în plan extern, informează CNBC.
Volei Alba Blaj s-a calificat în semifinalele Cupei CEV la volei feminin
Echipa de volei feminin Volei Alba Blaj s-a calificat marţi, pe teren propriu, în semifinalele Cupei CEV, după ce a învins formaţia turcă Galatasaray Istanbul, cu scorul de 3-0, în manşa retur din sferturile competiţiei.
Socoteli ministeriale. Primul semestru școlar ar putea fi cât un trimestru!
Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi că există varianta ca primul semestru al anului şcolar să se încheie înainte de sărbătorile de iarnă, dar fără micşorarea vacanţei.
Daea, enervat de liberalul Florin Roman. „Nu dăm bani pentru cormorani!”
Ministrul Petre Dea şi cormoranii sunt din nou subiect de discuţie în spaţiul public. De această dată la dezbaterea bugetului Agriculturii pentru 2019 în Parlament. Deputat PNL de Alba Florin Roman i-a atras atenţia ministrului că a uitat să menţioneze de fondurile care sunt destinate cormoranilor.
Românii sunt nehotărâți. Puțini sunt siguri că vor vota. PSD și PNL sunt umăr la umăr
Ultimul sondaj INSCOP Research relevă că PSD și PNL se află aproape la egalitate în intenția de vot pentru alegerile europarlamentare.
Hoț prins după o jumătate de an
Poliţiştii de investigaţii din Teiuş l-au reținut pe un bărbat din localitatea Ciumbrud, judeţul Alba, care ar fi furat din gospodăria unui vârstnic.
Șase tineri olandezi rătăciţi la Arieșeni, recuperați de salvatori
Cei şase turişti olandezi care s-au rătăcit luni în zona staţiunii Arieşeni, între pârtiile de schi, au fost recuperaţi de salvatorii porniţi în căutarea lor.









