Ambasadorul României la UNESCO, Adrian Cioroianu, consideră că ar fi normal ca procedura de includere a localităţii Roşia Montană în patrimoniul UNESCO, stopată în prezent la cererea Guvernului, să fie reluată după soluţionarea procesului de arbitraj cu Gabriel Resources, acţionarul majoritar Roşia Montană Gold Corporation.
Autor: Redacția
Elevii de clasa a VIII-a termină vineri cursurile. Luni este programată prima probă a Evaluării Naționale
Cursurile elevilor de clasa a VIII-a se finalizează vineri, urmând ca luni – 11 iunie să aibă loc proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale.
Sute de participanți la Crosul Național „Ziua Olimpică”
Sute de copii şi tineri, dar şi câţiva atleţi veterani au alergat miercuri la Crosul Naţional „Ziua Olimpică”, ajuns la cea de-a XXXI-a ediţie, desfăşurat în Cetatea Alba Carolina, eveniment la care primii clasaţi au fost recompensaţi de Comitetul Olimpic şi Sportiv Român cu premii ca trotinete, biciclete sau steppere.
PCA precizează că declinarea sesizării de la DNA împotriva familiei Iohannis e motivată de legătura cu un notar
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a preluat, în urma declinării de către DNA, sesizarea cu privire la săvârşirea unor presupuse fapte de natură penală formulată de către redacţia unei publicaţii online împotriva familiei Iohannis şi a unui notar din Sibiu.
Tânăr din Ocna Mureș prins de poliţişti sub influența unor substanțe interzise. S-a urcat la volan și a provocat un accident
Poliţiştii Compartimentului Rutier Câmpia Turzii cercetează un tânăr, de 19 ani, din Ocna Mureş, judeţul Alba, pentru infracțiuni rutiere.
Orban: Angajați ai instituțiilor statului sunt recrutați cu arcanul pentru a fi aduși la mitingul PSD
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că există informaţii potrivit cărora angajaţi ai instituţiilor publice sunt „recrutaţi cu arcanul” pentru a fi aduşi la mitingul organizat de PSD sâmbătă în Capitală.
Camera Deputaților a adoptat modificările la Codul de procedură civilă
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 187 voturi „pentru”, 11 voturi „împotrivă” şi 75 de abţineri, modificările la proiectul Codului de procedură civilă.
Deputaţii au adoptat înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for legislativ decizional, proiectul de lege privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI)
Poliţia Română cere instanţei mandat european de arestare şi urmărirea internaţională a Elenei Udrea
Poliţia Română a transmis, marţi seară, Tribunalului Bucureşti o cerere de urmărire internaţională, precum şi emiterea unui mandat european de arestare pe numele Elenei Udrea, aflată în prezent în Costa Rica şi condamnată definitiv de instanţa supremă la şase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.
Uniunea Națională a Patronatului Român anunță „Marea Unire” de la Alba Iulia
Uniunea Națională a Patronatului Român (UNPR) a organizat la Alba Iulia evenimentul de semnare a Acordului de parteneriat între organizațiile patronale și asociațiile profesionale din județul Alba.









