Violeta Alexandru, ministrul Muncii, a anunțat joi în ședința guvern un proiect de hotărâre care să prelungească posibilitatea acordării de zile libere plătite pentru părinții care stau acasă să aibă grijă de copii inclusiv pe perioada vacanței școlare.
Cultura
Starea de urgență s-a soldat cu un milion de contracte de muncă suspendate
Numărul cumulat al contractelor de muncă suspendate şi încetate înregistrate de la introducerea stării de urgenţă a depăşit un milion, potrivit cifrelor publicate joi de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Filarmonica „George Enescu” deschide joi stagiunea online
Filarmonica „George Enescu” deschide o stagiune specială, online, începând din 2 aprilie, cu unele dintre cele mai importante concerte înregistrate în ultimii ani, pentru a contribui, prin muzică, în lupta pe care umanitatea o duce împotriva CoVid-19.
Cîțu: Cererile pentru amânarea ratelor la bănci vor putea fi depuse în 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței
Cererile către bănci pentru amânarea ratelor pot fi depuse în 45 de zile de la intrarea în vigoare a Ordonanței care prevede această măsură, termenul inițial fiind astfel extins, a anunțat luni ministrul Finanțelor, Florin Cîţu, în debutul ședinței de Guvern.
Autoritățile au realizat un nou clip de informare cu recomandări și metode de prevenție pentru CoVid-19
Grupul de Comunicare Strategică a realizat un nou videoclip de informare, care cuprinde recomandări pentru cetăţeni şi metode de prevenţie a răspândirii noului tip de coronavirus (COVID-19), spotul fiind adaptat fazei în care se află în prezent România, anunţă, luni, Consiliul Naţional al Audiovizualului.
Președintele Iohannis: Este nevoie să respectăm indicațiile autorităților
Preşedintele Klaus Iohannis a reluat, luni, apelul către români să respecte indicaţiile autorităţilor, în contextul în care România are aproape 2.000 de cazuri de infectare cu coronavirus.
Ordonanța Militară 4 privind măsuri de prevenire a răspândirii CoVid-19 a fost publicată în Monitorul Oficial
Ordonanţa Militară nr. 4 privind măsuri de prevenire a răspândirii CoVid-19 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I.
Pomohaci se întoarce. Ce a făcut fostul preot de s-a ales cu o amendă de 5000 de lei
Fostul preot Cristian Pomohaci a fost amendat cu 5.000 de lei pentru încălcarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul coronavirus, după ce a organizat o adunare.
Platformă electronică pe site-ul STS pentru completarea declarațiilor pe proprie răspundere și a adeverințelor de angajator
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, sâmbătă, că este activă platforma electronică formular.sts.ro, pentru completarea online a declaraţiilor pe proprie răspundere şi a adeverinţelor de angajator. „Platforma operaţionalizată pe site-ul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale le permite cetăţenilor să completeze de pe telefon sau calculator câmpurile predefinite şi, ulterior, să salveze […]
Ora de vară. Sâmbătă noaptea dăm ceasurile înainte
În ultima duminică din luna martie, România trece la ora vară. Astfel, în noaptea de 28 spre 29 martie 2020, ora 03.00 devine ora 04.00. Aproape toate țările europene vor face această schimbare a ceasului. Totuși, există excepții: Belarus, Rusia și Islanda.



