Sectorul de 17,9 km al Autostrăzii Transilvania (A3) dintre Iernut și Chețani este aproape de finalizare.
Cultura
Un pacient suspect de coronavirus a fugit dintr-un spital
Un pacient internat suspect de coronavirus a fugit dintr-un spital din București. Este vorba de spitalul „Matei Balș”.
Vârsta medie a pacienților cu noul coronavirus este de 41 de ani
Dintre cele 246 de persoane diagnosticate cu noul coronavirus, 5% sunt minori, 50% sunt femei, iar 45% sunt bărbaţi, reiese dintr-o statistică furnizată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Blue Air suspendă, începând din 21 martie, zborurile regulate, până la ridicarea stării de urgență
Blue Air suspendă zborurile regulate începând cu data de 21 martie şi până la încheierea perioadei în care starea de urgenţă este activă, potrivit unui comunicat remis marţi Agerpres.
Cum se „comportă“ coronavirusul și de ce este mai periculos decât gripa?
Mihnea Boștină, specialist în virologie la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, a vorbit despre coronavirus, antidotul pentru el, dar și cum s-a răspândit.
Prefectul de Bistrița-Năsăud vrea să limiteze numărul participanților la înmormântări
Prefectul de Bistriţa-Năsăud, Stelian Dolha, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că le-a cerut primarilor să informeze populaţia că numărul participanţilor la înmormântări trebuie să fie limitat la 50 de persoane.
Regulile de prevenire a răspândirii coronavirusului vor afecta economia și firmele
Guvernul ia în calcul acordarea de ajutoare și garanții de stat, utilizarea fondurilor europene pentru a ajuta IMM-urile afectate de criză, dar și ridicarea popririlor puse de ANAF pe conturile acestora.
15 măsuri pe care Guvernul le-ar putea aplica de luni
Principalele măsuri vor impune munca de la domiciliu în cazurile posibile, închiderea transportului în comun, închiderea mall-urilor şi circulaţia doar cu maşinile proprii.
Guvernul Orban a fost învestit de Parlament
Guvernul propus de premierul desemnat, Ludovic Orban, a fost învestit sâmbătă de Parlament.
Opinie. Știi cum e să te doară capul și să nu ai un Paracetamol? S-ar putea să afli acum
Opinia de mai jos am scris-o în 2015, bucurându-mă cu naivitate că industria farmaceutică a fost aleasă de Guvernul Ponta în top 10 domenii industriale strategice.



