Vremea tipică de primăvară va cuprinde întreaga ţară în zilele următoare. Vor fi temperaturi ridicate, dar şi reprize de ploaie.
Cultura
Parlamentul de la Bucureşti a adoptat „Declarația pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Țara Mamă, România”
Parlamentul de la Bucureşti a adoptat marţi Declaraţia pentru celebrarea Unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România.
Expoziții identică la Alba Iulia, Suceava și Chişinău, dedicată României Mari
O expoziţie dedicată Centenarului Marii Uniri, cu un conţinut identic, va fi vernisată simultan, marţi, 27 martie, în Alba Iulia, Suceava şi Chişinău, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres de către Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia.
De luni, primăvara își intră în drepturi
Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în acest weekend, după expirarea codurilor de ninsori, vremea se va menţine deosebit de rece, cu temperaturi chiar şi cu 12 grade mai mici decât ar fi normal, urmând ca, de luni, vremea să se încălzească treptat.
Rezoluţie pentru susţinerea unirii cu Moldova, adoptată de primarii comunelor din Alba
O rezoluţie pentru susţinerea unirii cu Republica Moldova a fost adoptată de primarii comunităţilor rurale din Alba membre ale Asociaţiei Comunelor din România (A.Co.R.), întrunite în adunare generală, potrivit unui comunicat al asociației.
Anna Horvath, vicepreședinte executiv al UDMR, condamnată la închisoare
Curtea de Apel Cluj a decis, vineri, condamnarea la închisoare a vicepreşedintelui executiv al UDMR, Anna Horvath, fost viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, sentinţa nefiind definitivă.
Eurostat: Românii au câştigat 5,5 euro brut pe oră în 2017, cel mai puţin din UE după Bulgaria
România se află după Bulgaria în topul listei cu cele mai mici compensaţii ale angajaţilor pe ora lucrată în 2017, puţin peste 5 euro. La polul opus se află Luxemburg, Danemarca şi Belgia, ţări unde angajaţii au câştigat între 37 şi 43 de euro pe oră, arată un studiu publicat […]
CFR călători anunță că a anulat 41 de trenuri, vineri dimineaţa
CFR Călători a anulat vineri dimineaţă 41 de trenuri de călători din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, informează compania.
Jurnalistul Andrei Gheorghe a murit, la vârsta de 56 de ani
Jurnalistul Andrei Gheorghe, realizator de radio şi televiziune, a murit, luni seara, la vârsta de 56 de ani. Jurnalistul a fost găsit decedat în baia locuinţei sale din Voluntari.
Directorul general al CFR Călători: „Sistemul feroviar din România se află la răscruce”
CFR Călători se află „la răscruce”, asemenea întregului sistem feroviar din România, fiind nevoie de investiţii pentru ca ţara să fie conectată la marile proiecte europene de dezvoltare durabilă a transportului, a afirmat miercuri, la Alba Iulia, directorul general al companiei, Iosif Szentes. „Anul acesta marcăm 20 de ani de […]



