Pe 16 iunie intră în vigoare prevederile legii 406/2023 potrivit căreia toate firmele din România sunt obligate să accepte plata cu cardul bancar. În mod special, sunt vizați direct de lege micii comercianți.
Economie
Importurile de gaze au crescut cu 13%, în primele patru luni din 2024
România a importat, în primele patru luni din 2024, o cantitate de gaze naturale utilizabile de 493.200 tone echivalent petrol (tep), cu 13% mai mare (+56.700) față de cea din perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
O nouă companie aeriană va opera în premieră zboruri spre destinația Antalya, de pe Aeroportul Cluj
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță în premieră absolută, la numai câteva zile de la inaugurarea Extinderii Terminalului de Plecări, debutul unei noi companii aeriene, FlyOne, care va efectua zboruri turistice charter spre destinația Antalya pe tot parcursul sezonului de vară.
Noul terminal extins al Aeroportului din Cluj a devenit operațional
Primii pasageri au călătorit deja din noul terminal extins al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj. Săptămâna aceasta a fost inaugurat noul terminal de plecări care a costat 366 de milioane de lei.
Angajați ai Apa CTTA au fost instruiți de consultanți Egis
Angajații companiei Apa CTTA Alba Iulia au urmat în aceste zile cursuri de pregătire susținute de consultanți Egis Romania, informează furnizorul de servicii de apă și canalizare.
Ministrul Transporturilor a vizitat șanterul Terminalului Intermodal de la Decea
Miercuri, în drum spre Cluj-Napoca, unde a participat la inaugurarea noului terminal de plecări al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj și la alte evenimente de campanie, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a făcut o oprire pe șantierul Terminalului Intermodal de la Decea.
Vienna Energy Forta Naturală: Anunţ public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu
S.C. VIENNA ENERGY FORTA NATURALA S.R.L. anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Construire centrală electrică fotovoltaică Sâncel 6,5 MW”, propus a fi amplasat în Sâncel extravilan, identificat prin CF 75989 – Sâncel, jud. Alba.
Recolta de cafea robusta este puternic afectată în Vietnam. Cel mai mare producător de robusta se plânge de efectele secetei
Seceta, valurile de căldură și coșenilele au afectat arborii de cafea din Vietnam, reducând producția de boabe de cafea robusta, a declarat miercuri președintele Asociației cultivatorilor vietnamezi de cafea și cacao (Vicofa), Nguyen Nam Hai, informează AFP.
Vienna Energy Forța Naturală SRL: Anunț public privind decizia etapei de încadrare
SC Vienna Energy Forta Naturala SRL, titular al proiectului Construire centrala electrica fotovoltaica Blaj 92 MW, anunță publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către Agentia pentru Protectia Mediului Alba, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul Construire centrala electrica fotovoltaica Blaj 92 MW, […]
O acțiune Scutul Pădurii a dus la confiscarea a aproape 100 de metri cubi de lemn și amenzi de 24.000 de lei
Joi, 30 mai, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. În cadrul acțiunii, au fost efectuate 28 de […]



