Județul Alba a realizat, în primele trei trimestre din 2021, exporturi în valoare de aproape 1,9 miliarde de euro, situându-se pe locul 10 într-un clasament al județelor, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Direcția Regională de Statistică Alba.
Economie
Zbor Cluj – New York, în 2030. Continuă devierea Someșului și prelungirea pistei Aeroportului Cluj
Un zbor direct ar putea lega Clujul de New York până în 2030, odată cu prelungirea pistei la 3.400 de metri. Până în 2035, Aeroportul Cluj ar putea avea peste 7 milioane de pasageri pe an.
Câștigul salarial mediu din Regiunea Centru, mai mic cu aproximativ 9% față de cel la nivel național
Câștigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câștigurilor realizate în județele din Regiunea Centru, a fost, în octombrie 2021, de 5.294 de lei, reprezentând 91,7% din cel la nivel național, de 5.773 de lei, potrivit unui comunicat transmis marți, Agerpres, de către Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba.
Deficit comercial de peste 430 mil. € în Regiunea Centru în primele opt luni din 2021
Balanța comercială a înregistrat în Regiunea Centru în primele opt luni din 2021 un deficit în valoare de peste 430 milioane de euro, având valori pozitive doar în județele Brașov și Mureș, potrivit unui comunicat transmis marți, Agerpres, de către Direcția Regională de Statistică (DRS) Alba.
Cum va arăta piața muncii în 2022. Munca hibridă câștigă teren
Principala tendință care va domina piața muncii în 2022 nu va mai fi munca de acasă, ci munca hibridă, un mix între lucrul de acasă sau din altă locație și cel de la birou, în contextul unei evoluții favorabile a pandemiei de CoViD-19, relevă o analiză de început de an a companiei de soluții de resurse umane K2S – Key 2 Success.
Un nou magazin de scule și unelte se deschide în Aiud
Un nou antreprenor se stabilește în municipiul Aiud, anunță Primăria municipiului Aiud.
Socoteli cu de-amănuntul. Care sunt salariile din retail?
După aproape doi ani de pandemie, retailul rămâne unul dintre cele mai stabile și constante domenii din punctul de vedere al ofertei de locuri de muncă, dar și printre cele mai căutate de către candidați, conform datelor eJobs.ro, lider al pieței de recrutare din România.
Energie scumpă. Prețul țițeiului se apropie de 90 de dolari pe baril
Prețul țițeiului a urcat miercuri spre 90 de dolari pe baril, aproape de cel mai ridicat nivel din ultimii șapte ani, în urma escaladării tensiunilor dintre Ucraina și Rusia și a limitării producției, transmite Reuters.
Conducerea Pehart deplânge lipsa specialiștilor pentru industria hârtiei: „Trebuie să-i formăm noi”
Directorul de operațiuni al Pehart Grup, Rauno Kakko spune că este foarte dificil să găsești oameni cu experiență în această industrie în România. Această situație, spune Kakko, se datorează lipsei de școli care să pregătească specialiști în industria hârtiei.
Cîțu, îngrijorat de evoluția unor indicatori economici. „Inflația și dobânzile cresc înaintea unei crize economice”
Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Florin Cîțu, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că îl îngrijorează evoluția unor indicatori economici, fostul premier adăugând că orice semn dinspre agențiile de rating care ar arăta că România nu ar merge într-o direcție bună va însemna costuri și mai mari de împrumut.









