Camera Deputaților a adoptat, marți, un proiect de modificare a Codului penal care prevede ca, în cazul cadrelor didactice din învățământul universitar sau preuniversitar care hărțuiesc sexual elevii sau studenții, să fie majorate cu o treime limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege pentru folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.
Educație
Activități pentru combaterea absenteismului școlar desfășurate de polițiști
Peste 450 de elevi au luat parte la activități informativ-preventive derulate săptămâna trecută de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba. Au fost efectuate și controale în teren, în scopul combaterii absenteismului școlar dar și pentru verificarea modului de asigurare a pazei unităților de învățământ.
Prima creșă construită în Sebeș după 1989 a fost dată în folosință
Prima creșă construită după 1989 în municipiul Sebeș a fost dată luni în folosință, valoarea investiției, prin care a fost amenajată și o grădiniță, fiind de 8,5 milioane de lei, bani de la bugetul local și Programul Național de Dezvoltare Locală, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Primărie.
Consiliul Național al Elevilor susține introducerea declarațiilor de interese pentru cadrele didactice
Consiliul Național al Elevilor a anunțat vineri că susține introducerea declarațiilor de interese pentru cadrele didactice în vederea „creșterii transparenței” generale în sectorul de educație.
Echipa României a obținut locul I la Olimpiada Balcanică de Informatică
Echipa României a obținut locul I, cu două medalii de aur, una de argint și una de bronz, având un punctaj cumulat de 1.963 din 2.400 posibil la cea de-a XXX-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 29 octombrie – 3 noiembrie în Slovenia, la Maribor, informează, vineri, Ministerul Educației.
Modele de subiecte pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională de anul viitor, publicate de Ministerul Educației
Noile modele de subiecte pentru examenele naționale din 2024, Evaluarea Națională și Bacalaureat, au fost publicate, miercuri, de ministerul Educației.
Universitatea Babeș-Bolyai a intrat cu trei nominalizări în noul clasament Shanghai
Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca este prezentă în clasamentul Shanghai cu trei nominalizări de domenii academice – Știința și Ingineria Energiei, Matematică și Ecologie.
Fost ministru al Educației, despre eliminarea caligrafiei din programa școlară: „Nu am înțeles jumătate din ce au scris elevii”
Copiii folosesc tot mai mult telefonul pentru a scrie, iar scrisul neglijent a înlocuit exercițiul scrisului caligrafic. Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, avertizează asupra unei „grave probleme” din cadrul învățământului primar.
„Școala Altfel” la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”. Cum a fost anul acesta?
Cursuri de prim ajutor, de autoapărare, sau vizite la obiective turistice au fost câteva dintre activitățile pe care elevii Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia le-au desfășurat în prima zi a programului „Școala altfel”, informează instituția de învățământ.
„România educată”. Un elev de liceu cu media 4,59 ia bursă de merit
Un elev de liceu care a obținut media 4,95 va primi bursă socială, fiindcă se încadrează între cele mai mari medii din clasă.



