25 de județe și Municipiul București sunt vizate, sâmbătă, de o avertizare Cod galben de caniculă, în timp ce pentru 21 de județe este valabil un alt Cod galben de instabilitatea atmosferică, până luni dimineața.
Social
Zilele Municipiului Sebeș s-au deschis cu premii pentru elevii merituoși
Vineri, 19 august 2022, în grădina Muzeului Municipal „Ioan Raica” din Sebeș a avut loc ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Municipiului Sebeș. Cu acest prilej, au fost oferite premii și distincții unor cetățeni speciali care au excelat în educație, artă, sport, voluntariat, cu care orașul de mândrește.
Avertizare de caniculă. Cod galben de furtuni în 21 de județe din vestul țării, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de atenționări Cod galben și Cod portocaliu de caniculă, dar și de fenomene specifice instabilității atmosferice, în funcție de zone.
Buciumul, promovat în cadrul unui festival destinat instrumentului marcă înregistrată al comunei Spulber
Buciumul și grupul local „Buciumașii” din Spulber, ambele mărci înregistrate ale acestei comune, vor fi la acest final de săptămână vedetele Festivalului „Glasul buciumului”, aflat la prima ediție, care și-a propus să pună în valoare a instrumentul muzical confecționat de sute de ani în localitatea din Munții Vrancei.
Beat la volan, a fugit de polițiști abandonând mașina. Ce a făcut când a fost prins
Miercuri, târziu în seară, polițiștii blăjeni de la ordine publică au încercat să oprească un autoturism care circula în localitatea Mănărade, însă șoferul autovehiculului a refuzat să respecte semnalul. Mai mult, a accelerat, îndreptându-se spre localitatea Spătac, unde a abandonat mașina.
Un bărbat din Neamț s-a împușcat în cap cu un asomator
Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din localitatea Borca (județul Neamț), a încercat să se sinucidă și s-a împușcat în cap cu un asomator. Familia acestuia a sunat la 112 iar la fața locului s-a deplasat un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Neamț care a constatat […]
Tânăr din Mureș, depistat la volan în Alba Iulia fără a avea permis de conducere
Marți seara, în jurul orei 19,30, polițiștii rutieri din Albă Iulia au depistat un autoturism, în timp ce circulă, pe strada Vânătorilor din Alba Iulia, pe sens interzis.
Reținut de polițiștii din Aiud pentru distrugere și violare de domiciliu
Marți, polițiștii din Aiud au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din Aiud, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, violarea de domiciliu și nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecție.
Avertizări nowcasting Cod portocaliu de vreme instabilă. Sunt vizate opt localități din județul Alba și Alba Iulia
Meteorologii au emis, marți, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu, respectiv un Cod galben de vreme instabilă, ce vizează mai multe județe din Oltenia și Transilvania.
Cod galben de inundații și viituri în șapte bazine hidrografice, până miercuri
Hidrologii au emis, marți, o atenționare Cod galben de inundații și depășiri ale Cotelor de atenție în șapte bazine hidrografice, până miercuri la orele prânzului.









