Marți, 11 februarie, în jurul orei 12,45, Poliția Municipiului Alba Iulia a fost sesizată, prin 112, de către o femeie de 32 de ani, din Alba Iulia, cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul său.
Social
DN1. Zeci de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii rutieri în doar patru ore
Zeci de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate miercuri, în doar câteva ore, în cadrul unei acţiuni organizate de poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba pe DN1, între Sebeş şi Alba Iulia.
Un tânăr din Brașov a fost reținut pentru incendierea unui taxi
Un tânăr din Braşov a fost reţinut de poliţişti după ce, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a provocat un incendiu în interiorul unui autoturism aparţinând unei firme de taxi, în timp ce maşina era parcată pe un bulevard din Alba Iulia.
Intervenție cu o autoșenilată, în sprijinul unei gravide, în Sohodol
Angajaţi ai ISU Alba intervin marţi seara, inclusiv cu o autoşenilată, în sprijinul unei femei gravide dintr-un sat din Apuseni, accesul în zona respectivă fiind dificil, din cauza zăpezii şi a stării precare a drumului.
Razie la Târgu Ocna și în satele din preajmă
La sfârşitul săptămânii trecute polițiștii din Ocna Mureş au desfășurat o acţiune cu efective mărite, în Ocna Mureş şi în localităţile rurale arondate. Au fost verificate 76 de autovehicule şi au fost legitimate 83 de persoane. Au fost aplicate amenzi în valoare de peste 14.000 de lei şi au fost […]
Doi adulți și un copil, internați cu simptome de toxiinfecție alimentară
Doi adulţi şi un copil sunt internaţi în spitalul din Alba Iulia cu simptome de toxiinfecţie alimentară, după ce ar fi consumat, la sfârşitul săptămânii trecute, preparate achiziţionate de la o măcelărie, alte două persoane refuzând spitalizarea Potrivit unei declarații făcute Agerpres de directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică […]
Bărbat din Vințu de Jos, ucis de o bucată de lemn desprinsă dintr-un copac
Un bărbat de 41 de ani dintr-un sat din Alba a decedat sâmbătă după ce a fost lovit în zona capului de o bucată de lemn desprinsă dintr-un arbore pe care îl tracta cu un cal, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Epidemia de gripă scurtează pentru un timp programul de vizită la SJU Alba
Programul de vizită de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia a fost redus, măsura fiind luată în contextul epidemiei de gripă şi a creşterii numărului de pacienţi cu simptome respiratorii de la nivelul judeţului, potrivit unui comunicat transmis vineri de instituție.
Șureanu. Pentru prima dată în această iarnă sunt funcționale toate pârtiile
Toate cele zece pârtii de la Şureanu, din Munții Sebeșului, sunt funcționale la acest sfârșit de săptămână, o premieră în acest sezon rece, în care ninsorile au fost deficitare chiar și la 2.000 de metri altitudine unde este amplasat domeniul schiabil.
Razie polițienească la Blaj, cu ghinion pentru șoferi. Au fost reținute 13 permise de conducere
Poliţiştii din Blaj au organizat joi o „acţiune cu efective suplimentare” în municipiu şi pe raza localităţilor rurale arondate, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.








