Expert Forum (EFor) atrage atenţia că România plăteşte partidelor politice una dintre cele mai mari subvenţii din Uniunea Europeană, aceasta fiind în 2018 de 37 de milioane de euro, şi susţine că este nevoie de reguli mai clare pentru asigurarea transparenţei cheltuirii banilor.
Alte știri
Cum să cumperi bunăvoința alegătorului. Eugen Teodorovici: Vă dăm taxa înapoi!
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat joi, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, devansarea termenului până la care se va face rambursarea taxei auto către cei care nu au primit încă aceste sume, pentru sfârşitul lunii mai.
Limitele științei. Ce a fost înainte de Big Bang?
Explozia primordială sau momentul zero al Universului, Big Bang-ul, este considerat originea tuturor lucrurilor care compun Universul, indiferent dacă este vorba de materie sau de energie.
Campionat naţional dedicat femeilor pasionate de condus
Şoferiţele din România care deţin permis de conducere de cel puţin doi ani se pot înscrie până în 3 mai, pentru a-şi testa aptitudinile la volan, la Campionatul Naţional Women Rally, competiţie care se va derula pe parcursul a trei etape, prima la Alba Iulia între 10 și 12 mai.
Ale cui sunt cetățile dacice?
Principala problemă care trebuie rezolvată în vederea unei preluări ulterioare a cetăţilor dacice în administrarea autorităţilor judeţene, după modelul Sarmizegetusa Regia, o reprezintă statutul juridic al terenurilor pe care se află situate aceste monumente Unesco.
Roman luptă împotriva radarului-pistol. „Nu mai departe de 10 metri de mașina de poliție”
Prevederea potrivit căreia dispozitivele radar de tip pistol nu pot fi folosite la mai mult de 10 metri de maşina de poliţie care trebuie să aibă însemnele distinctive ale poliţiei rutiere a fost păstrată în legea legată de amplasarea radarelor reîntoarsă în Parlament.
Președinte de composesorat reținut de polițiști pentru exploatarea ilegală a lemnului
Preşedintele unui composesorat şi un pădurar complice au fost reţinuţi de polițiști sub acuzația de fals intelectual, tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori. Cei doi ar fi fost la originea exploatrii ilegale de material lemnos în valoare de aproape 30.000 de lei.
Epidemia de gripă s-a încheiat. Bilanțul: 196 de morți
Gripa din România nu mai are caracter epidemic, a informat joi, într-un comunicat de presă, Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).
Învăţământul profesional şi dual, tot mai atractiv pentru elevi
Numărul claselor şi al elevilor din învăţământul dual şi profesional a crescut în ultimii ani în Alba, potrivit şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ), Marcela Dărămuş, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social.
Mesaj de solidaritate cu Dieceza de Paris, transmis de cardinalul Lucian
Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România, cardinalul Lucian, a transmis miercuri un mesaj de solidaritate arhiepiscopului de Paris, Michel Aupetit, în care îşi „exprimă comuniunea în rugăciune”, în aceste „momente de suferinţă” provocate de incendiul de la Catedrala Notre-Dame.








