Sâmbătă dimineață, polițiștii din Alba au efectuat cinci percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigări, în urma cărora au fost identificate peste 460.000 de ţigări susceptibile a proveni din contrabandă.
Alte știri
Investițiile străine în județul Alba au depășit un miliard de euro
Județele Alba, Cluj, Mureş, Braşov, Arad şi Timiş sunt cele care au atras investiţii străine de peste un miliard de euro.
A fost aprobat calendarul de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019
Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) anunţă, sâmbătă, că, prin ordin de ministru, au fost aprobate metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019.
Ger polar și ninsori în Transilvania
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat că de la sfârşitul săptămânii va pătrunde în ţară o masă de aer rece de origine polară, în weekend înregistrându-se valori între -13 şi – 18 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, iar în Capitală de -3 grade.
Dragobete, ziua românească a iubirii
Dragobetele, un zeu tânăr al Panteonului autohton, este după legendă fiul Babei Dochia, reprezentând, în opoziţie cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele era sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.
Mesajul lui Traian Berbeceanu, după anunțul ministrului Toader: Nu accept ca un infractor să-mi conducă țara
Poliţistul Traian Berbeceanu, fost şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, și-a exprimat nemulțumirea cu privire la cererea, făcută de ministrul Tudorel Toader, de revocare a Laurei Codruța Koveși din funcția de procuror-șef al DNA.
Vânzările de smartphone-uri au scăzut pentru prima oară pe plan mondial
Vanzarile de smartphone-uri pe plan mondial au scazut pentru prima oara trimestrul trecut, arata datele Gartner care tine statistici inca din 2004, citat de Hotnews.ro.
„Școala Siguranței Tedi”, pentru siguranța copiilor
Peste 500 de elevi din 18 unităţi de învăţământ din judeţul Alba sunt implicați în proiectul „Școala Siguranței Tedi”, derulat, împreună cu poliţia, în urma căruia cei mici vor primi informații utile pentru siguranța lor, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.
Kovesi: Voi urma procedura legală şi mă voi prezenta să răspund, punct cu punct, tuturor afirmaţiilor
Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, după ce ministrului Justiţiei a demarat procedura de revocare din funcţie, că va urma procedura legală şi va răspunde, „punct cu punct, tuturor afirmaţiilor prezentate de ministru”.
Primăria Sebeș somează șoferii să nu parcheze în locurile interzise și le citează din Codul Rutier
Poliția Locală a municipiului Sebeș solicită șoferilor să utilizeze doar locurile de parcăre special amenajate, pentru evitarea blocajelor în oraș.








