Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba.
Alte știri
Donald Trump ar urma să devină cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite
Trump învinge în cursa pentru Casa Albă: Revenire spectaculoasă după scandaluri și procese
Violența în familie, la ordinea zilei în județ
Se înmulțesc cazurile de violență în familie în județ
Echipa de junioare a CS Unirea Alba Iulia – medalie de aur la Campionatul Național de Marș Ștafetă
Echipa de junioare a Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, formată din Larisa Ardean și Elena Petrescu, a reușit o performanță remarcabilă la Campionatul Național de Marș – Ștafetă, desfășurat pe 2 noiembrie la București.
A fost prins cu peste 12 metri cubi de lemn fără acte
Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată, iar cercetările sunt continuate
Maia Sandu a câștigat alegerile din Republica Moldova, grație voturilor din diaspora
Candidata Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, o obţinut, duminică, un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova
S-a certat cu soția și a bătut-o. Acum are dosar penal
În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
2 noiembrie, Pomenirea Morților sau Moșii de Toamnă
În Biserica Ortodoxă, pe 2 noiembrie 2024, se face pomenirea tuturor celor trecuți la cele veșnice, slujba cunoscută în popor sub denumirea de Moșii de toamnă
Arteră redeschisă temporar pentru a facilita acesul spre cimitir
De astăzi și până duminică, 3 noiembrie, va fi redeschisă circulația auto pe Bulevardul Încoronării, porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Octavian Goga și benzinăria Petrom
1 noiembrie, Ziua morţilor. Semnificaţii şi tradiţii. Ce fac credincioșii în această zi.
În fiecare an, pe data de 1 noiembrie, este sărbătorită Ziua morţilor



