Lucrările de pe Valea Oltului, între Boița și Lazaret în județul Sibiu se încheie în această seară
Alte știri
România, la coada clasamentului european privind alocarea bugetară pentru cercetare și dezvoltare experimentală
România alocă cei mai puțini bani din UE pentru cercetare și dezvoltare experimentală
La Sibiu începe astăzi Festivalul de Folclor Internațional „Cântecele Munților”, ajuns la a 49-a ediție
Dacă veți merge în aceste zile la Sibiu, veți avea parte de un adevărat regal de folclor internațional.
E oficial. Mircea Lucescu este noul selecționer al echipei naționale de fotbal a României
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului românesc, a fost instalat oficial, marţi, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României, pe care a mai ocupat-o în urmă cu 38 de ani
România a coborât pe locul 15 în ceea ce privește numărul de medalii obținute la J.O. de la Paris
Delegaţia Statelor Unite este în continuare lider în clasamentul pe medalii la Jocurile Olimpice de la Paris, după întrecerile de luni, a zecea zi oficială de competiţii, în timp ce România a coborât două locuri şi se află pe 15.
Mare sărbătoare creștină astăzi. Schimbarea la Față a Domnului. Tradiția spune că de astăzi începe toamna
În fiecare an, pe 6 august, creştinii prăznuiesc Schimbarea la Faţă a lui Iisus Hristos
O săptămână până la Turul Ciclist al României. Vezi când va trece „Mica Buclă” prin Alba
Turul României 2024 are startul la Deva, unde festivităţile încep pe data de 13 august, cu evenimentul de prezentare a echipelor, în Piaţa Unirii.
Sistem unic în România la un centru de recuperare neuromotorie din Aiud
Asociaţia „Un pas înainte Alexandra” din Aiud a finalizat instalarea unui sistem unic Lokomat Hocoma în ţara noastră
Ultima săptămână cu trafic restricționat pe Valea Oltului
Restricțiile de pe Valea Oltului vor fi ridicate din 9 august
DOLIU în lumea muzicii. A murit Nicu Covaci
E doliu în rock-ul românesc



