Începutul anului vine cu o serie de majorări de venituri pentru mai mulți români. Pe listă se află cei care sunt plătiți cu salariul minim, pensionari și bugetari.
Alte știri
Recesiunea ar putea fi mai moderată decât a fost prevăzut inițial
Declinul activității economice în zona euro la finalul anului trecut a fost mai redus decât s-a crezut inițial, datorită atenuării presiunii prețurilor. Acest fapt sugerează că recesiunea ar putea fi moderată. Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, a urcat la […]
Ministerul Dezvoltării a aprobat 123 de noi proiecte finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației finanțează 123 noi investiții, în 111 de localități din România, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat miercuri ministrul Cseke Attila.
Tânăr din Blaj reținut pentru sustragerea unui scuter electric
Un tânăr din Blaj a fost reținut după ce ar fi sustras un scuter electric. Polițiștii au recuperat scuterul și l-au restituit păgubitului.
Ce leagă și ce desparte Austria de satul meu. O călătorie între două țări care s-au trezit rivale
Nu știu câți în satul meu știau exact unde este Austria pe hartă. Mama, cel puțin, o tot confunda cu Australia. Avusese mai demult o față de masă cu îndepărtatul continent, pe care trona un cangur. A crezut că e totuna. Ceața asta s-a spulberat, însă, când în satul nostru au sosit oamenii de la OMV Petrom.
Aiud. Plata impozitelor și a taxelor locale pentru 2023 se face începând cu 16 ianuarie
Pentru că majoritatea cetățenilor municipiului Aiud își achită taxele și impozitele locale la începutul anului, primăria locală reamintește faptul că există servicii online care permit plata acestora din confortul propriei propriei case, fără a fi nevoie de o deplasare la primărie, informează autoritatea locală.
Scăderea numărului de maghiari din Transilvania, explicată prin acordarea dublei cetățenii de către Ungaria
Scăderea populației maghiare din Transilvania se explică și prin dubla cetățenie acordată de Guvernul de la Budapesta, susține fostul președintele al UDMR, Markó Béla.
Bilanț la CS Unirea Alba Iulia. 2022 a fost cel mai bun an din istorie, cu 239 de medalii, dintre care 110 de aur
Anul 2022 a fost cel mai bun an din istorie pentru Clubul Sportiv (CS) Unirea Alba Iulia. Sportivii au obținut la competițiile naționale și internaționale 239 de medalii, dintre care 110 de aur, 80 de argint, 49 de bronz.
A murit actorul Mitică Popescu
Actorul Mitică Popescu a încetat din viață, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias din Capitală, medicul Silvius Negoiță.
Tânără scoasă din râul Ampoi în stop cardio-respirator
O tânără a căzut marți în râul Ampoi, pe raza municipiului Alba Iulia, de unde a fost extrasă de pompierii militari în stop cardio-respirator.








